FacebookTwitterLinkedIn

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată la instanţa supremă.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, ar fi cerut unui om de afaceri un milion de euro pentru a-l ajuta să câştige un dosar de arbitraj, iar marţi a primit de la acesta 200.000 de euro din suma cerută, fiind reţinut pentru trafic de influenţă, a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Mihail Vlasov a fost ridicat marţi seară de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea aproximativ 200.000 de euro. Suma reprezenta prima tranşă dintr-un milion de euro, bani pe care Vlasov ar fi urmat să-i primească pentru a „aranja” un proces la Curtea de Arbitraj, instituţie aflată în subordinea Camerei de Comerţ, potrivit unor surse judiciare.

După l-au audiat mai multe ore, la sediul DNA, procurorii au emis pe numele lui Mihail Vlasov ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Acesta va fi dus, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Mihail Vlasov, în vârstă de 70 de ani, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României din 2007. În perioada iunie – decembrie 2008 a deţinut şi un mandat de deputat.

Este tatăl a două fete – Vanda Anamaria Vlasov şi creatoarea de modă Ingrid Vlasov – şi socrul fostului ministru de Interne Cristian David (PNL), căsătorit cu cea dintâi, notează Mediafax.