Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Afaceri |
|

Mihai Sava, Strategy Director Real Estate Europe pentru OLX Group: “Cred că principala provocare cu care ne vom confrunta cu toții anul viitor este incertitudinea care va plana până la depășirea efectelor pandemiei”

Forbes România a invitat comunitatea de business din România să răspundă la cele mai importante chestiuni ale momentului în cadrul proiectului editorial #lecțiipentru2021.
Mihai Sava

Mihai Sava, Strategy Director Real Estate Europe pentru OLX Group

Evoluția companiei într-un cuvânt

Anul 2020 a fost fără îndoială un an al extremelor pentru Storia.ro și OLX Imobiliare. După un început puternic și o creștere solidă a principalilor indicatori de business în ianuarie și februarie, a doua jumătate a lunii martie a șters cu buretele aproape toată creșterea din primele două luni ale anului. Apoi, în aprilie (și parțial și în mai), pe perioada în care restricțiile impuse în contextul pandemiei au fost cele mai stricte, am asistat la scăderi foarte abrupte, de peste 50%, în numărul de contactări între potențiali cumpărători și vânzători sau agenți imobiliari. Și traficul de pe cele două platforme a fost afectat, însă într-o măsură mult mai mică decât numărul de contactări, ceea ce ne-a făcut să credem că interesul pentru domeniul imobiliar există în continuare și că se va regăsi și în cifre odată cu posibilitatea de a face vizionări și de a încheia în siguranță tranzacții. Acest lucru s-a și întâmplat, iar după ridicarea restricțiilor am revenit treptat pe traiectoria de creștere de dinainte de debutul pandemiei. În plus, am observat o serie de trenduri noi care au alimentat businessul: spre exemplu, interesul crescut pentru case și proprietăți cu grădina sau terase sau creșterea numărului de anunțuri pentru proprietăți de închiriat. Aceste tendințe, împreună cu efortul întregii echipe, atât în zona de vânzări și marketing, cât și în zona tehnică au făcut ca a doua jumătate a anului să fie peste așteptări. Astfel, vom încheia 2020 cu o creștere sănătoasă atât a numărului de clienți și de anunțuri pe platformele noastre, cât și a utilizatorilor și numărului de contactări. Din punct de vedere financiar, efectul pandemiei este fără îndoială vizibil, însă în mare parte limitat la perioada martie-mai.

Per total, atât pentru noi cât și pentru piața imobiliară, anul 2020 a fost cu siguranță un “roller coaster”.

Cele mai importante lecții

Unul dintre factorii principali care ne-au ajutat să navigăm acest context turbulent a fost faptul că am rămas fideli planurilor noastre strategice și, în loc să renunțăm la acestea sau să le punem pe pauză, ne-am concentrat să adaptăm partea de execuție. Spre exemplu, chiar dacă am amânat unele proiecte de comunicare, am continuat să investim în marketing, inclusiv în perioada aprilie-mai, pentru că nu am vrut să oprim dialogul cu publicul nostru, cu atât mai mult într-un moment în care noțiunea de acasă a devenit atât de importantă. De asemenea, am fost alături de agențiile imobiliare și dezvoltatorii cu care colaborăm într-o perioadă delicată pentru industrie și am acordat reduceri de 99% la serviciile de publicare de anunțuri în perioada stării de urgență, fiindcă am considerat că aceasta ar fi abordarea corectă într-o relație de parteneriat.

Astfel de decizii, care au avut la bază strategia noastră pe termen mediu și lung s-au dovedit a fi câștigătoare și au ajutat businessul să revină destul de rapid într-o zonă de creștere. Cred că lecția învățată aici a fost să nu renunțăm la ambițiile și planurile pe care ni le-am stabilit pe termen lung, atâta timp cât premisele pe care au fost construite nu s-au schimbat. Evident, planurile trebuie să țină cont și să fie adaptate contextului în care se desfășoară, dar plecând de la obiectivele strategice.

Prestația autorităților

Din punct de vedere al economiei, cred că autoritățile au încercat să amortizeze pe cât posibil șocul provocat de pandemie prin lansarea mai multor măsuri de susținere economică a populației și mediului de afaceri. Mă aștept ca adevărata provocare să vină în anul următor, atunci când e probabil să resimțim efectele reale ale contracției economice și ale șomajului în creștere.

Strategia de business pentru 2021

Pentru Storia.ro și OLX Imobiliare, 2021 va aduce multe schimbări interesante, care ne vor ține în priză tot anul. Desigur că ne vom continua obiectivele de creștere a numărului de utilizatori pe platformele noastre, dar vrem să facem asta inclusiv printr-o diversificare a portofoliului de servicii oferite.

Având în vedere că lucrăm cu aproximativ 2000 de agenții imobiliare din România și că brandurile noastre atrag milioane de utilizatori lunar, ne considerăm responsabili pentru o calitate înaltă a serviciilor de imobiliare online. Prin urmare, anul viitor ne vom axa pe îmbunătățirea serviciilor existente și pe dezvoltarea unor noi servicii care să adreseze cât mai bine nevoile utilizatorilor din imobiliare.

Deci, dacă ar fi să enumăr trei puncte principale ale strategiei de business pentru anul viitor, acestea ar fi calitatea serviciilor oferite agenților imobiliari, creșterea numărului de utilizatori și îmbunătățirea experienței de utilizare a platformelor.

Provocări în 2021

Cred că principala provocare cu care ne vom confrunta cu toții anul viitor este incertitudinea care va plana până la depășirea efectelor pandemiei.

Revenirea la normal are mai multe componente, iar percepția oamenilor asupra siguranței economice și sanitare va fi un catalizator important. Aici va face o diferență acțiunea autorităților: disponibilitatea vaccinării, continuarea măsurilor de protecție și distanțare socială, continuarea sprijinului sectoarelor afectate. Chiar și așa, cu toții ne așteptăm ca acest proces de revenire să fie unul de durată.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii