Cautare




, Contributor

Forbes.com

500 miliardari |
|

Mihai Puflene

Mihai Puflene.jpg
Avere: 27-28 milioane de euro Vârsta: 54 de ani Reşedinţa: Tulcea Domenii: Turism, imobiliare, construcţii

Mihai Puflene, proprietarul hotelului Rex din Tulcea, recunoaşte că a investit în ultimii ani sume importante de bani în imobiliare şi nu se va da încă la o parte. A construit în Tulcea două cartiere de locuinţe, iar în 2009 a primit fonduri structurale pentru un complex turistic multifuncţional. „Sper ca într-un an-doi să îşi mai revină această piaţă, dar şi turismul. Eu am vândut aproape toate apartamentele şi nu mă pot plânge cum fac alţii. Am investit circa cinci milioane de euro în imobiliare, dar am în plan noi apartamente de vacanţă“, spune tulceanul. Optimist, omul de afaceri susţine că mai are în proprietate alte 20 de hectare de teren în zona Murighiol şi
intenţionează să construiască aici alte 200 de apartamente.

Puflene recunoaşte că atunci când merge pe şantier conduce un Cielo, dar pentru plimbările din afara oraşului alege un Bentley. „Consumă cam 20 litri/100 km, iar când am schimbat o jantă şi un cauciuc m-a costat circa 300 milioane lei. Dar nu mă plâng“, mai spune tulceanul, care intenţionează să îşi mai cumpere o barcă sau două în afara celor două pe care le are deja. Omul de afaceri susţine că şi „juniorul“ a prins, la rândul său, gustul afacerilor şi a început construcţia a două noi moteluri, în Deltă, în total 100 de locuri de cazare. Totodată, fratele omului de afaceri, Gheorghe Puflene, deţine pachetul majoritar de acţiuni la cel
mai nou hotel de patru stele din Tulcea, Esplanada Hotel.

Mihai Puflene deţine în Tulcea hotelul Rex, un holding care activează în domeniul construcţiilor civile, şi până de curând deținea și o fabrică de marmură, pe care a vândut-o „pe o sumă nesemnificativă“, spune el. Printre proprietăţile lui se mai numără şi două vile în Tulcea, în suprafaţă totală de 2.000 de metri pătraţi, două nave de pasageri – Rex 1 şi Rex 2 – cu o capacitate de transport de 180 de persoane, dar şi complexul turistic Halmiris din Murighiol.

Înainte de 1990, Mihai Puflene a fost şef la cooperaţie, iar după Revoluţie a intrat în afaceri construind un chioşc de tablă unde comercializa produse alimentare. Cu banii câştigaţi din comerţ şi-a deschis o benzinărie, ca mai apoi să construiască, în centrul oraşului Tulcea, hotelul Rex de patru stele, cu o capacitate de 100 de locuri de cazare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii