FacebookTwitterLinkedIn

Mihai Boldijar, Director General Robert Bosch și reprezentantul Grupului Bosch în România

Oportunitatea pentru România

Mihai Boldijar: Cu siguranță, oportunități există. Acestea trebuie însă identificate și exploatate. Este necesar ca acest aspect să devină o prioritate guvernamentală. Transformarea provocărilor și incertitudinilor din perioada imediat următoare în oportunități va contribui, cu siguranță, la creșterea nivelului de competitivitate al României. Pe de altă parte, acum, extrem de importante sunt eficiența, claritatea și aplicabilitatea măsurilor guvernamentale post-pandemie. Ele vor defini traiectoria pe care se va înscrie ”reinventarea României”. Într-un scenariu în care România va pierde startul din pricina unor măsuri venite cu întârziere sau ambigue în implementare, lucrurile se vor complica, iar costurile și timpul revenirii pe o traiectorie corespunzătoare vor fi mari și de durată. Totodată, este indicat să avem în vedere că țara noastră este într-o competiție putenică cu alte state care au economii mult mai solide și reziliente la perioade de criză. 

Domenii ce trebuie reformate

Mihai Boldijar: Imaginea actuală a economiei arată o dezvoltate foarte diferită în funcție de ramură și regiuni. Atâta timp cât există o strategie națională orientată către viitor și care promovează, în principal, creșterea semnificativă a competitivității în sectoarele cheie, această diversitate poate fi văzută ca o oportunitate. Vorbim despre necesitatea dezvoltarii unui concept și un program național acceptat de toți actorii implicați, cu asumarea, evidentă, a obiectivelor pe termen lung. Progresul este generat de viziune, strategie, concentare pe obiective precise, realizabile și implementare susținută, pragmatică, iar dialogul și transparența joacă, de asemenea, un rol extrem de important în implementarea cu succes a unei strategii atât de ample.

Accentul trebuie pus pe domeniile generatoare de locuri de muncă cu valoare adăugată ridicată. Cercetarea, dezvoltarea de software sau industria electronică se numără printre aceste domenii. Pe de altă parte, turismul și industria ospitalieră ar trebui redefinite, reinventate, deoarece – și subliniez una dintre ideile exprimate mai sus – în aceste domenii suntem într-o competiție intensă cu țări vecine care atrag mult mai mulți turiști și generează un aport substanțial la produsul intern brut. Chiar și așa, este necesară o echilibrare rapidă a ponderii mult dimensionată a consumului la produsul intern brut, aceasta nefiind sustenabilă, în special în perioadele post-criză sau recesiune când veniturile scad semnificativ.

Măsuri urgente pentru relansare

Mihai Boldijar: Eforturile guvernului pentru gestionarea limitării efectelor pandemiei și măsurile venite să susțină sectorul privat trebuie continuate, în perioada următoare, prin eforturi susținute și sustenabile pentru relansarea economică. Diminuarea brutală a volumului comenzilor, în toate ramurile industriale, incertitudinea asupra duratei de timp până la revenire și temerile legate de evoluția pandemiei sunt, deopotrivă, provocări menite să stimuleze lansarea acestor programe de susținere, de dorit unitare, convergente și aliniate la nivel european.

În contextul economic, social și politic actual apreciez ca oportună semnarea unui pact politic transpartinic, cu implicarea constructivă a tuturor forțelor politice și care să se concentreze pe realizarea obiectvului de relansare economică. Instituția Prezidențială poate avea un rol determinant în această mediere. Pornind de la premisa că un astfel de acord va fi materializat, consider indispensabil ca abordarea măsurilor de relansare să fie discutate în prealabil cu reprezentanții mediului de afaceri, investitorii și partenerii sociali pentru a asigura transparență și acceptare din partea tuturor părților interesate.

Flexibilizarea muncii, susținerea angajaților și angajatorilor în condiții specifice diverselor ramuri economice cu pachete personalizate, flexibile și adaptabile, stimularea și atragerea investițiilor, debirocratizarea și digitalizarea, precum și accelerarea marilor proiecte de infrastuctură cu efecte pozitive în stimularea industriei orizontale și crearea de noi locuri de muncă sunt, din perspectiva mea, parte dintre subiectele prioritare care ar trebui să se regăsească pe agenda executivului în perioada imediat următoare.

Revenirea domeniului

Mihai Boldijar: Considerând contracția severă a tuturor economiilor mature și mult mai severă a economiilor emergente, care prin fragilitatea lor au avut un grad de expunere major la această criză, nu ne așteptăm la o revenire rapidă. În opinia mea, o revenire moderată, sub forma unor trepte, cu pasaje de revigorare accentuată susținute de diverse măsuri și episoade de stangnare relativă, este mult mai aproape de realitate. Important, în acest context, este ca măsurile adopate să scurteze, pe cât posibil, această perioadă de recuperare economică.