Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Imobiliare |
|

Mihaela Pană, Partner Residential Agency, Cushman & Wakefield Echinox: “Evoluția viitoare a pieței rezidențiale este într-o mare măsură dependentă de evoluția pandemică și economică”

Prima parte a anului a început promițător pentru piața rezidențială, atât din prisma evoluției prețurilor, cât și al numărului de tranzacții. Însă, pandemia a determinat schimbări în comportamentul celor interesați să achiziționeze o proprietate.
 aboneaza-te
Mihaela Pana

Dacă într-o primă fază a existat un blocaj total, imediat ce starea de urgență s-a ridicat, cererea a revenit, iar cumpărătorii au continuat să achiziționeze proprietăți atât în scop personal, cât și investițional.

“În tot acest context, prețurile au rămas constante pe segmentul premium. Nu am asistat la ajustări de prețuri; majoritatea dezvoltărilor din acest segment sunt imobile tip boutique, de dimensiuni mici, iar proprietarii își finanțează dezvoltările din surse proprii de cele mai multe ori, motiv pentru care nu a existat o presiune de a vinde oricum și în orice condiții. Am asistat de asemenea la o creștere a cererii de vile, în contextul schimbării nevoilor dictate de perioada de pandemie. Piața rezidențială de lux se dovedește a fi extrem de restrânsă și oferă un număr limitat de proprietăți la vânzare. A existat un echilibru între cerere și ofertă, care a ajutat piața, evitându-se astfel ajustările de prețuri.

Evoluția viitoare a pieței rezidențiale este într-o mare măsură dependentă de evoluția pandemică și economică. Într-un scenariu în care situația economică se va degrada, pe fondul unei pandemii cu o evoluție îngrijorătoare, este posibil să asistăm la un blocaj în piață sau la ajustări de prețuri. Însă pentru segmentul premium aceste ajustări nu vor fi semnificative. Consider că vom avea o situație mai clară asupra evoluției pieței spre sfârșitul anului 2020″, a declarat pentru Forbes Mihaela Pană, Partner Residential Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

Ea consideră că pandemia nu a modificat numărul de cumpărători, ci a schimbat solicitările acestora. Mai exact, nu a sesizat o creștere a solicitărilor de apartamente cu suprafețe mai mari, ci mai degrabă o orientare dinspre apartamente spre case individuale, care să ofere mai multă siguranță, dar și multă libertate în eventualitatea unei noi situații similare.

“Sunt clienți care au achiziționat în această perioadă proprietăți (apartamente, vile sau mici clădiri cu chiriași) în zone premium pentru scop investițional, considerând că o investiție imobiliară este mai sigură și are un randament mult mai bun decât dobânda obținută la bancă. O categorie relativ nouă sunt cei care caută să investească în vile cărora să le ofere destinație de birouri și să renunțe la spațiile din clădirile de birouri în care erau chiriași. Această schimbare vine în contextul în care firmele își reconsideră nevoia de spațiu, angajații lucrează majoritar de acasă, iar nevoia de siguranță devine un criteriu mult mai important în alegerea locației”, a conchis Mihaela Pană.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii