FacebookTwitterLinkedIn

Oficialul EY a afirmat în cadrul evenimentului că majoritatea sectoarelor din economie au fost afectate de criza provocată de coronavirus. „Industria de retail, cea alimentară și industria de curierat sunt printre singurele care mai sunt active, sau companiile care și-au reprofilat activitatea. Este evident că nu toate companiile pot să își reprofileze activitatea, este o perioadă foarte dificilă pentru toată lumea, iar măsurile luate de către guvernele lumii cu privire la susținerea întreprinderilor mici și mijlocii a fost o decizie foarte importantă deoarece ele reprezintă aproximativ 90% din companii, nu doar în România, dar și la nivelul Uniunii Europene.”

Mihaela Mitroi a declarat că este necesară redirecționarea atenției către toți actorii economici, nu doar către companiile mici și mijlocii. „E nevoie de o companie mare dacă vrei să supraviețuiască o companie mică; toți sunt legați și conectați între ei. În numărul de persoane aflate în șomaj tehnic, regăsim un număr foarte mare de persoane de la aceste companii care au peste 249 de angajați și nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii. Consider că e foarte important ca aceste companii să își reînceapă activitatea, deoarece e nevoie să încasăm bani la bugetul de stat prin plata de impozite și taxe. Mediul de afaceri încearcă să supraviețuiască, sectorul cel mai afectat rămâne cel de servicii și consider că măsurile adoptate de Guvern sunt foarte bune și numeroase dacă ne uităm la alte țări din UE.”

Pe de altă parte, oficialul EY a menționat că în curând România va trece într-o nouă etapă, în care guvernul va adopta un set nou de măsuri. „Este foarte posibil ca măsurile din etapa numărul doi să țină de susținerea companiilor, de exemplu este probabil ca unele firme să primească împrumuturi sau să fie capitalizate.”

Află aici mai multe declarații făcute de Mihaela Mitroi

Fondatorul și CEO-ul Valvis Holding a afirmat în cadrul emisiunii ForbesForward că de la izbucnirea crizei managerii din cadrul grupului său de companii au fost nevoiți să fie inventivi și să pună producția pe primul loc, deoarece oprirea ei ar fi cauzat daune foarte mari. „Toată industria alimentară are experiență cu bacterii, dacă mergeați acum 10-15 ani la Vatra Dornei, oamenii arătau la fel, îmbrăcați cu echipamente de protecție, deci lupta pentru menținerea unei igiene sanitare este ceva ce a existat mereu în industria alimentară, însă acum problema era că nu aveam o cantitate necesară de măști și halate deoarece ele trebuie să fie schimbate la un anumit interval de timp, iar prima noastră grijă a fost să ne aprovizionăm cu aceste echipamente.”

Luna martie a fost una foarte bună pentru Aqua Carpatica, compania a înregistrat vânzări cu mult peste targetul setat, deoarece apăruse sentimentul de panică și cetățenii și-au făcut provizii, potrivit antreprenorului. „În luna aprilie, lipsa segmentelor ca HORECA și chioșcurile mici au afectat vânzările mai mult în ceea ce privește vânzarea sticlelor de 0,5 de litri”, adaugă antreprenorul, care consideră că ieșirea din acest „lockdown” trebuie să se asemene unui maraton. „Nu trebuie să fie un sprint, pentru că din păcate nu am aplatizat curba și Guvernul încă analizează scenarii deoarece numărul de cazuri încă nu a început să scadă.”

Legat de strategiile de business adoptate în timpul crizei, Jean Valvis a menționat că a implementat o strategie care este realizată conform planului. „Noi ne ținem peste target-ul stabilit, în martie ne țineam cu aflam cu o valoare uriașă 20%, peste target, acum suntem la niște cifre pozitive de 2%-3% peste target. Există și piețe de export care explodează, am observat o creștere de cinci ori mai mare a vânzărilor pe website-ul AquaCarpatica din America.”

Antreprenorul consideră că revenirea la normal trebuie să fie foarte bine gândită deoarece va fi „catastrofal” pentru economiile noastre dacă apare un al doilea val al pandemiei. „Măsurile trebuie discutate și cu doctorii și epidemiologii, Grecia are un număr foarte mic de cazuri deoarece Guvernul s-a consultat și cu oficialii din mediul medical.”

Află aici mai multe declarații făcute de Jean Valvis

https://www.facebook.com/forbesromania/videos/698350090918476/