Cautare




, Contributor

Bunuri de consum |
|

Miele: Designul, principalul criteriu pentru alegerea electrocasnicelor premium

Bucataria_Miele.JPG
Compania germană Miele, unul dintre principalii jucători de pe piaţa internaţională a echipamentelor electrocasnice premium, a identificat, pe baza monitorizării cerinţelor clienţilor săi din România, principalele tendinţe în consumul de electrocasnice din acest segment.

„Clienţii Miele din România călătoresc foarte mult şi, mai ales datorită acestui trend, putem vorbi despre clienţi tot mai rafinaţi, mai exigenţi şi mai educaţi”, declară Theofilos Romaios, Sales&Administration Manager, Miele Appliances. Topul valorifică experienţa de cumpărare şi de informare a celor aproximativ 600 de clienţi Miele care vizitează, anual, showroom-ul din Otopeni. La nivel local, compania este prezentă din 2007.

Astfel, potrivit datelor Miele, designul se află pe prima poziţie în topul caracteristicilor de care clienţii companiei de pe piaţa românească ţin cont în momentul achiziţionării de electrocasnice. „Românii sunt foarte atenţi la aspectul aparatelor. Electrocasnicele încorporate Miele promovează simplitatea, liniile drepte şi atrag atenţia privitorilor”, mai spune Romaios.

În acelaşi timp, utilizatorii de electrocasnice premium preferă interfeţele cu touch control. „Românii preferă produsele high-tech cu touch controls, cu interfeţe intuitive precum iPhone-urile şi iPad-urile, care le permit să controleze uşor şi precis dispozitivele”, adaugă reprezentantul Miele.

Pe locul trei în topul parametrilor căutaţi şi apreciaţi de către consumatorii români de electrocasnice premium Miele se situează caracteristicile eco ale produselor. „Consumatorii au început să realizeze încet, dar sigur, importanţa alegerii de produse prietenoase cu mediul, precum şi ce semnifică aceste caracteristici atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru economia casei lor”, explică Theofilos Romaios.

Târgul de tehnologie IFA Berlin a fost, în acest an, una dintre platformele pe care Miele a ales să-şi prezinte, în premieră mondială, inovaţiile în materie de eficienţă energetică, lansând uscătorul de rufe alimentat cu energie solară. Pentru a usca hainele, uscătorul atrage căldura dintr-un rezervor de stocare stratificat, care, în principiu, poate oferi apă fierbinte şi altor aparate electrocasnice.

Fondată în 1899, compania Miele a fost iniţiată ca o afacere de familie, aparţinând familiilor Miele şi Zinkann. Miele a devenit cel mai mare producător independent de echipamente electrocasnicedin lume, cu peste 16.500 de angajaţi, prezent în 47 de țări prin subsidiarele proprii de vânzări şi în 50 de ţări prin intermediul distribuitorilor şi importatorilor. În anul financiar 2011/2012 a obţinut vânzări în valoare totală de 3, 01 miliarde de euro.

Gama de produse Miele include: aspiratoare, echipamente de întreţinere a rufelor; maşini de spălat vase, plite, seturi combi, hote de aragaz, cuptoare, cuptoare cu aburi, cuptoare cu microunde, cafetiere, echipamente frigorifice, răcitoare de vinuri.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii