Cautare




, Contributor

Orologerie de lux |
|

Microunivers mecanic

Nu este elveţian, dar prezidează Académie Horlogère des Créateurs Indépendants. Este autorul multor inovaţii, pe care le-a omologat, devenind ceasornicarul cu cele mai multe patente din întreaga lume. Poate să construiască de la zero un ceas de unul singur şi spune că adevărata valoare a unui maestru în acest domeniu este dată de capacitatea de a funcţiona interdisciplinar. Rusul Konstantin Chaykin aduce o viziune originală asupra orologeriei, profund creativă, încărcată de emoţie.
konstantin-chaykin-01

Eşti recunoscut drept unul dintre cei mai inovativi maeştri orologieri. Cum ai intrat în această lume a mecanismelor ultraprecise?

Nu am avut alte rude în domeniul orologeriei în afara bunicii mele. În urmă cu mult timp, ea făcea reparaţii de ceasuri pentru orologieri vestiţi din St.-Petersburg. Nu cred că lucrul acesta a influenţat cu ceva viitorul meu. Am o diplomă în radiocomunicaţii. Încercările mele de a construi diverse aparate de transmisie fără fir (care seamănă cumva cu ceasurile, de vreme ce lucrezi cu o mulţime de piese mici pe care le asamblezi manual) m-au determinat să mă îndrept spre comunicaţii. Nu mă gândeam la ceasornicărie. Adolescenţa şi o parte din tinereţea mea corespund anilor ’90, perioadă de mari schimbări în Rusia. După licenţă, am intrat în serviciul militar. Doi ani mai târziu, planurile mele s-au schimbat.

Cum anume?

Cel mai important scop al meu a devenit să câştig bani. Am trecut prin mai multe încercări de a-mi afla locul, am lucrat ca mecanic şi agent comercial. Până la urmă am început, împreună cu un partener, o mică afacere. Vindeam la St.-Petersburg ceasuri pe care le cumpăram de la Moscova. Apoi, am putut deschide un mic magazin. Trei ani mai târziu, în 2003, ne-a venit ideea de a construi propriul ceas de mână şi am decis să facem asta, deşi demersul se anunţa la fel de trainic ca un castel de nisip. Graţie businessului, ştiam ce înseamnă un ceas, ba chiar devenisem atât de pasionat de ele încât începusem să le colecţionez. Am învăţat cum sunt asamblate şi am început să fac restaurare.

În 2002, am creat o suită de aproximativ 50 de ceasuri de perete. Toate piesele erau de cumpărat, eu ocupându-mă doar de carcase, realizându-le pe comandă la câteva ateliere din St.-Petersburg. Am făcut două încercări de a construi un ceas de mână, cea de a doua fiind un cadou aniversar pentru tata. Pentru acest ceas am utilizat un mecanism elveţian, eu făcând designul carcasei şi al cadranului. Hobby-ul acesta s-a transformat în carieră şi în afacere.

Puţine sunt lucrurile care îmi aduc o bucurie asemănătoare. Asta se datorează, în primul rând, faptului că pot să dau viaţă ideilor cu propriile mâini. Apoi, procesul este creativ de la prima la ultima etapă. Am ocazia să pun în practică cele mai nebuneşti şi mai creative idei. Cum aptitudinile de orologier profesionist îmi permit să fac orice în materie de creare şi asamblare de ceasuri, mă încarc de energie când sunt la bancul de lucru.

Spune-mi, te rog, mai multe despre formarea ta ca orologier. Care sunt atuurile pe care un profesionist trebuie să le aibă?

Eu despre ceasuri nu am învăţat urmând calea obişnuită; pentru mine, ele erau obiecte ale comerţului. Faptul că am văzut creaţii ale unor orologieri faimoşi precum Breguet a constituit un lucru decisiv: am înţeles că mă îndreptam în direcţia corectă. Am primit, astfel, impulsul de a continua. Asta se întâmpla în 2004, când am vizitat expoziţia „Breguet la Hermitage“, unde am văzut multe piese realizate de maestru. În urmă cu două secole, cineva era capabil să facă acele lucruri fără aportul tehnologiilor moderne. Am căpătat mai multă încredere în mine şi am evoluat, creând în fiecare an ceva nou.

Unii spun că, pentru a deveni profesionist în acest domeniu, trebuie să-i fi dedicat mai întâi zece mii de ore de muncă. Pentru mine a fi orologier înseamnă să lucrezi într-un domeniu interdisciplinar. Nu trebuie doar să asamblezi piesele într-un întreg, ci să studiezi tehnologia, să creezi şi să produci ceva nou. Sunt mai multe abilităţi pe care trebuie să le ai, între care cea managerială. Când cineva îţi aduce un ceas la reparat, poţi să compari activitatea ta cu aceea a medicului într-un spital. A crea un ceas de la zero, pe de altă parte, e ca o naştere. Asta stimulează apropierea de noi tehnologii.

Citește și Noile modele pilot de la IWC decolează în noiembrie

Ca să devii profesionist nu este suficient să repeţi aceleaşi proceduri. Ai nevoie de mai mult decât simpla îndemânare. Sunt nişte conexiuni neuronale speciale, să zicem, care îl obligă pe orologier să gândească altfel atunci când creează un mecanism, când asamblează pentru prima dată un ceas. E vorba despre un grad mare de complexitate a muncii, despre calitate şi despre cultul lucrului bine făcut.

Când spunem orologerie, ne vin în minte brandurile elveţiene, germane, italiene, franceze şi japoneze. Ştim destul de puţine despre orologeria rusă. Putem vorbi despre o tradiţie consistentă în ţara ta?

Acum cinci ani am scris o carte intitulată „Orologeria în Rusia“. Am dedicat acolo câteva capitole biografiilor şi creaţiilor unor maeştri ruşi. Orologeria rusă nu este un domeniu atât de vast şi nu are o tradiţie la fel de semnificativă precum cea din Germania, Franţa, Elveţia, Anglia sau Japonia, dar asta nu înseamnă că nu a existat. Atestările privitoare la acest domeniu vin începând cu 1408 – sunt multe anecdote şi istorii. Înainte de Revoluţia Rusă au existat încercări de a crea manufacturi locale, dar care, din nefericire, nu au funcţionat pentru foarte multă vreme.

De asemenea, trebuie menţionate personalităţi precum Nechaev, Voloskov, Kulibin, care au creat adevărate capodopere, comparabile cu cele elveţiene. Dar culmea orologeriei ruse a fost atinsă în perioada sovietică, atunci când, alături de japonezi, eram pe locul secund după Elveţia în privinţa cantităţii, calităţii şi complexităţii ceasurilor produse. La sfârşitul anilor ’80, erau 19 fabrici de ceasuri a căror producţie combinată era de zeci de milioane de exemplare pe an, asemănătoare cu a Elveţiei. Lucrurile s-au schimbat, iar azi nu mai avem producţie de ceasuri în Rusia.

Există branduri şi orologieri pe care îi admiri?

Respect orologeria elveţiană, dar dacă este să vorbesc despre idoli… Breguet este unul, cu siguranţă. Şi acei maeştri de la finalul secolului al XIX-lea, de dinainte de introducerea diverselor tehnologii în orologerie. Ei creau lucruri impresionante şi complicate, care şi acum sunt valoroase, fără ajutorul tehnologiilor din prezent. Azi sunt mulţi orologieri, dar trebuie să spun că nu există niciun brand sau maestru pe care să vreau să-l măgulesc, pe care să spun că-l admir. Am atins acel nivel de la care pot spune că ei îmi sunt colegi cu scopuri comune. Nu am întâlnit lucruri care să mă inspire peren. Încerc să-mi găsesc inspiraţia pe cont propriu.

Cât de diferit e statutul orologierului independent de cel al brandurilor cu tradiţie şi cu bugete foarte mari care domină piaţa?

Trebuie să fiu sincer şi să spun că există multe diferenţe. Rezultatul muncii în ambele cazuri este ceasul cu indicatoare, mecanism, carcasă, dar procesul de realizare presupune o abordare diferită. Valoarea ceasurilor făcute de orologierii independenţi este, cu siguranţă, mai mare din punct de vedere financiar. Nu este un secret: costurile de producţie ale ceasurilor elveţiene făcute de marile ateliere şi branduri este de 15% din preţul de vânzare, în cele mai multe cazuri. Restul este reprezentat de adaosurile venite din marketing, distribuţie, retail. Brandurile independente se diferenţiază şi prin faptul că nu sunt constrânse de tendinţe şi pot crea lucruri unice ignorând piaţa. În comparaţie cu un mare manufacturier, maestrul posedă un grad incredibil de pricepere, el însumând cunoştinţele şi îndemânarea mai multor lucrători dintr-o manufactură.

Maestrul este capabil să creeze totul de la început până la final. Nivelul de măiestrie demonstrat de ceasurile lui este de câteva ori mai înalt decât cel al companiilor mari. Aşadar, când noi spunem că orologeria este o artă, nu prea ne referim la brandurile care produc ceasuri în serie. Însă fiecare ceas creat de un orologier independent este o piesă de artă. Cei care le fac sunt Maeştri, aşa, cu majusculă. Ceasurile manufacturilor ce poartă numele unor maeştri de mult morţi sunt un fel de iluzie, de vreme ce nu prea există nimic în comun între acel om care a lucrat cu câteva secole în urmă şi produsele fabricate azi, atât de diferite de piesele create odată de respectivul individ.

Citește și Albastru de Dubuis

Spune-mi, te rog, mai multe despre primele tale modele, despre reacţia pe care au provocat-o.

Primele ceasuri pe care le-am realizat integral au fost cele de masă, cu tourbillon. Am început în 2003, am terminat în 2004. Nu pot spune că au făcut senzaţie, că au avut succes. Mulţi dintre candidaţii pe care îi examinez pentru Académie Horlogère des Créateurs Indépendants demonstrează o pricepere mai înaltă decât cea pe care o aveam eu la acea vreme. În afara unor articole apărute în presă, niciun specialist serios sau cumpărător din Rusia nu mi-a dat atenţie timp de cinci ani. Dar, slavă Dumnezeu, au existat oameni care au înţeles cantitatea de muncă depusă şi care au comandat ceasuri de la mine. Totuşi, sincer vorbind, primele mele ceasuri nu erau foarte rafinate; doar din 2007 am început să construiesc modele cu adevărat valoroase.

Să revenim un pic la tendinţele din orologerie. Au ele vreo importanţă, vreo influenţă asupra a ceea ce faci?

Orologierii independenţi încearcă să se ţină departe de tendinţe şi să ofere altceva. Eu sunt atent la tendinţe, dar vin cu produsele mele originale. De exemplu, modelul Joker a reprezentat o mişcare chibzuită. Nu am urmat tendinţele, ci lucrurile s-au petrecut pe dos – am deschis o direcţie care altor branduri li s-a părut atractivă.

Azi, domeniul ceasurilor trece printr-o perioadă grea deoarece, după apariţia telefoanelor mobilele, ele şi-au cam pierdut rolul, devenind un accesoriu care defineşte statutul posesorului. Iar acest lucru devine din ce în ce mai puţin important pentru că noua generaţie nu doreşte să facă paradă financiară. Se dezvoltă noi direcţii: ceasul îşi defineşte posesorul nu din perspectiva statutului financiar, ci din cea a stilului de viaţă, al emoţiilor şi aşa mai departe. Joker nu este un produs care să vorbească despre statutul financiar. În schimb, el îi entuziasmează pe oameni, generează emoţii puternice care îi motivează să-l cumpere. La fel s-a întâmplat cu modelul Cinema în 2014. Orologeriei i-au lipsit aceste emoţii. Unul dintre scopurile unui ceas este acela aduce bucurie posesorului. Şi cred că ceasurile mele îndeplinesc acest criteriu.

Care sunt particularităţile care compun ADN-ul creaţiilor tale? Ce anume crezi că le face să se individualizeze atât de bine?

Dacă priveşti ceasurile pe care le-am creat, vei vedea că sunt mai mult de zece colecţii şi modele realizate până acum. Fiecare este radical diferit de celelalte. Când pregătesc noul model, fanii nu vor ghici ce va urma. E o surpriză. În cazul unui brand ca Audemars Piguet, ştim că va face un nou Royal Oak, dar cu un cadran diferit sau cu o altă complicaţie. Dar în ce-l priveşte pe Chaykin, nu ştii la ce să te aştepţi. Nu înseamnă că mă străduiesc să fac un ceas diferit. E un lucru care vine din interior. Pentru mine, ca mic producător de ceasuri, capacitatea de a evita tendinţele şi limitele este sinonimă cu creativitatea.

Care consideri că este cel mai important model pe care l-ai construit până acum?

Un răspuns a fost dat cândva de Walter von Känel, preşedintele Longines: „Cel mai bun ceas este cel vândut“. Ceasul meu preferat este acela care urmează să fie creat; el mă inspiră, mă face să mă dedic lui. Un ceas deja existent aduce acea rutină tradusă prin algoritmul paşilor pe care trebuie să-i urmezi. Când lucrezi la un ceas original, la prototip, trăieşti o nouă viaţă. Cum îţi spuneam, e ca un fel de naştere. Iar asta mă încântă. Mă uit la modelele mele anterioare – Cinema, Carpe Diem, Levitas, Lunokhod, Joker – şi văd profilul brandului. Da, îmi plac aceste ceasuri, dar nu ele mă captivează acum.

Ai înregistrat multe patente, eşti faimos pentru complexitatea mecanismelor construite de tine. Mai este loc de inovaţie în acest domeniu?

Am obţinut mai mult de 70% din patente pentru invenţiile mele de până acum. Este cel mai mare număr de patente per persoană din industria orologieră. Dar cursa aceasta nu mă mai stimulează. Visul meu este să pun în practică toate lucrurile la care mă gândesc, chestiune dificilă din pricina numărului mare de idei. Ceasurile pot fi socotite produse depăşite, care şi-au pierdut semnificaţia practică de multă vreme. Dar dincolo de faptul că pare nerealist să mai aştepţi ceva revoluţionar în materie de mecanică a ceasului, cred că vor mai exista soluţii interesante în acest domeniu.

Cu câţi oameni lucrezi?

Cu vreo zece.

Care rămâne cel mai greu lucru din munca de orologier?

Procesul de realizare a prototipului este partea cea mai grea şi cea mai pasionantă. Este prima etapă; în practică, ea durează cam un an. Sunt mulţi paşi de la idee la produsul final. Sunt fericit când un mecanism, care încă nu este desăvârşit, începe să funcţioneze. Încerc să nu fac ceasuri pe care mie nu mi-ar plăcea să le port. Când am creat modelul Joker, a trebuit să fac în jur de 40 de schimbări ale exteriorului, am construit câteva variante până am ajuns la cea finală.

Rusia pare o enormă piaţă pentru bunurile de lux. Este şi ţara unde vinzi cel mai mult?

Ţara este enormă pe hartă şi ai putea crede că reprezintă o piaţă importantă pe zona de lux. Din păcate, lucrurile nu stau chiar aşa. Rusiei îi revin cam două-trei procente din piaţa globală de lux; nu este un procentaj suficient pentru a o plasa pe lista de pieţe prioritare pentru producători. Totuşi, cam 40-50% din ceasurile mele sunt vândute azi în Rusia.

Şi îi cunoşti pe cei care îţi cumpără creaţiile?

Pe unii dintre ei.

Ţie ce ceasuri îţi place să porţi?

Port ceasurile mele. Când noile modele ajung în faza de prototip, le port pentru o perioadă lungă ca să le pot testa calitatea, gradul de fiabilitate. Aparent fragilul Levitas, pe care am început să-l port în 2011, mi-a fost alături pretutindeni: am urcat împreună munţi, am căzut cu motocicleta.

Şi pentru că a venit vorba despre munţi, ce faci când nu eşti la atelier? Cât timp liber îţi lasă cariera?

Din păcate, am puţin timp liber, de vreme ce nimeni nu îmi poate ţine locul la muncă. Ceasurile sunt asamblate de mine. Iar timpul meu liber este şi mai puţin acum din pricina faptului că am noi responsabilităţi: sunt preşedintele Académie Horlogère des Créateurs Indépendants şi, de asemenea, lucrez pentru Fondul de Stat pentru Metale Nobile şi Pietre Preţioase al Federaţiei Ruse, unde mă ocup de restaurarea de ceasuri. Dar încerc ca măcar o dată pe an să fac o călătorie la munte.

Ce îţi doreşti pentru viitor de la brandul tău?

Azi sunt concentrat pe creşterea companiei ca o consecinţă a succesului noilor ceasuri Joker. Am primit o groază de oferte pentru vânzarea ceasurilor. Una dintre marile mele probleme este producţia. Din nefericire, nu locuiesc în Elveţia, unde sunt o groază de manufacturi şi contractanţi cu care poţi colabora. Fac totul pe cont propriu. În prezent, nu există o cultură a manufacturării de ceasuri în Rusia. Trebuie să-i şcolesc eu însumi pe angajaţi. Un avânt rapid al companiei este imposibil, asta în ciuda faptului că am multe comenzi. Aşa că unul dintre obiectivele mele este să amplific producţia.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii