Modul de utilizare este foarte simplu: călătorii trebuie să apropie de turnichet orice card bancar contactless Visa sau Mastercard, indiferent de banca emitentă, după care vor primi înștiințarea de “Acces liber”. Costul unei călătorii rămâne același, 2,5 lei, și nu există comisioane bancare. În cazul în care un călător dorește să achite mai multe intrări cu același card trebuie să apese, începând cu a doua tranzacție consecutivă, tasta „+” de pe ecranul turnichetului și apoi să apropie cardul de semnul contactless.
„Este realmente o bucurie să putem oferi călătărilor noștri, la cea de-a 40-a aniversare a Metroului bucureștean, un sistem de acces inteligent, ca parte integrantă a strategiei noastre de modernizare a condițiilor de exploatare. Metroul este un mijloc de transport rapid, dar noi credem că rapiditatea nu implică numai călătoria în sine, ci tot ceea ce înseamnă experiența cu metroul: de la intrarea în stație și până la sosirea la destinație. Eforturile noastre de îmbunătățire a acestei experiențe vor continua”, a declarat Mariana Miclăuș, Director General Metrorex.
„Un oraș cu adevărat inteligent are nevoie, în mod obligatoriu, de acces simplu și modern la metrou. Soluția a fost construită, implementată și testată de colegii mei din BCR împreună cu echipele tehnice ale Metrorex, fiind rodul unui efort de aproape 12 luni. Suntem mândri să putem contribui la dezvoltarea sistemului de plată contactless, de nivelul unui smart city, la metroul din București”, a declarat Ciprian Nicolae, Manager de Proiect BCR.
„Gradul de bogăție al unui oraș nu se măsoară în numărul de mașini scumpe de pe străzi, ci în numărul persoanelor care preferă să circule cu transportul în comun. Așadar, ne bucurăm că am putut contribui la dezvoltarea unui sistem de plată pe măsura așteptărilor noastre de la un oraș inteligent, care nu numai că va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor din București și a celor care ne vizitează, dar va ajuta, totodată, la reducerea nivelului de poluare.”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România.
Sistemul de plată contactless este disponibil în faza pilot în stațiile Pipera, Aurel Vlaicu, Piața Victoriei 1 si 2, Piața Universității, Piața Unirii 1 si 2, Tineretului și Grozăvești.