FacebookTwitterLinkedIn

Mihai Nadăș – Managing Director al diviziei din România

Cu divizii în Germania și România, compania lansată la începutul acestui an pe structura fostelor divizii tech METRO SYSTEMS Romania și METRONOM, are rolul de a construi un ecosistem durabil, în care nevoile clientului sunt în centrul businessului. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, METRO.digital se bazează pe oamenii potriviți – compania tocmai a anunțat că face angajări în toate cele trei birouri din România – București, Cluj-Napoca și Brașov.

Vorbește despre METRO.digital și provocarea de a deveni motorul de accelerare unui business din industria wholesale – Managing Director al diviziei din România, Mihai Nadăș.

Ce este METRO.digital? Care este rolul și obiectivul pe termen scurt și lung al companiei?

METRO.digital este locul unde tehnologia întâlnește wholesale. Ca organizație de tehnologie, METRO.digital dezvoltă soluții digitale pentru business-ul METRO, liderul comerțului cu ridicata la scară mondială, cu sortimente alimentare si nealimentare, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor si firmelor de catering (HoReCa), precum și ai comercianților independenți. În întreaga lume, METRO are aproximativ 16 milioane de clienți care pot alege să facă cumpărături într-unul dintre magazinele de format mare, să comande online și să ridice produsele din magazin sau să le fie livrate. Obiectivul METRO.digital este sa creeze soluții digitale inteligente și să construiască viitorul unei industrii de nișă.

La METRO.digital căutăm oameni care au noțiunea de asumare și dorința de a clădi ceva măreț. Să nu faci lucrurile doar pentru că se cere, ci să le faci pentru că îți pasă. „Dacă cineva te întreabă ce faci, să nu spui că rolul tău este doar să cari moloz, ci că vei construi o catedrală”.  Așa și în corporație,  trebuie să vezi impactul asupra businessului, nu doar sarcinile tale zilnice.

Ce rol are în acest proces METRO.digital România (cum își împart munca cele două echipe de tech din Germania și România)?

Pe scurt, METRO.digital construiește tehnologia digitală care stă la baza business-ului de tip wholesale al METRO. Împreună cu colegii noștri din Germania ne asigurăm că tehnologia de ultimă generație permite modelului de business al METRO să dea tonul și să fie o voce puternică în industria wholesale, inovând și oferind o experiență și consistență clienților săi, indiferent de mediul în care interacționează.

Ce presupune, în industria de retail, să pui tehnologia în mijlocul business-ului tău?

Pentru a aduce un pic de claritate în acest context, fac o paranteză. Industria retail este despre clienții ca persoane fizice, în schimb industria de wholesale, sau de comerț cu ridicata, stă la baza clienților din businessurile hoteliere și a restaurantelor (HoReCa), precum și ale comercianților independenți.

METRO se bazează foarte mult pe crearea unei experiențe ușoare și plăcute pentru clienți, oferind posibilitatea acestor lideri să își dedice tot timpul managementului business-ului lor, și să ne privească ca un partener de încredere.

METRO.digital are responsabilitatea sa conducă transformarea tehnologică a METRO și să livreze soluții cu impact major în atingerea succesului clienților noștri.

Ce fel de oameni căutați pentru birourile din România?

METRO.digital caută oameni pasionați de tehnologie și business, cu firi antreprenoriale, care sa provoace „status quo-ul”.  Acest mix de aptitudini se regăsește în cadrul echipei curente și ne dorim sa creștem în același spirit. În plus, punem accent pe modul în care soluțiile noastre fac diferența în business și avem o atenție specială către roluri din ariile de Software Engineering, Product Management, User Experience Design și Machine Learning.

METRO se diferențiază pe piață prin adoptarea conceptului Wholesale 360, care răspunde la problemele pe care clienții le întâmpină prin soluții concrete, și se concentrează mai puțin pe vânzarea de produse. Ce reprezintă acest concept pentru METRO.digital?

Ne dorim să oferim o experiență unică pentru clienții METRO, indiferent de platforma de vânzare, sau dacă modul de interacțiune este online sau fizic în magazin.

De aceea, eforturile noastre sunt concentrate în asigurarea aceluiași sortiment bogat de articole pe platformele digitale, într-o formulă competitivă.

Cum influențează criza provocată de pandemie activitatea METRO.digital?

Pandemia a reprezentat o provocare uriașă pentru industria pe care o deservim, însă în egală măsură aceasta a accelerat adopția de tehnologie digitală și ne-a ajutat să ajungem la cote noi, într-un timp foarte scurt. Într-o perioada în care multe companii își conservă activitatea, METRO.digital este în creștere, căutând acele talente care vor ajuta echipele să poziționeze într-o formulă diferențiatoare activitatea comercială a clienților noștri.

Care sunt cele mai importante provocări care se află acum pe masa de lucru de la METRO.digital?

Această perioadă ne-a arătat cât de important este sa fim aproape de business-ul clienților noștri. De aceea, ne dorim să îmbunătățim continuu portofoliul de soluții digitale care sa susțină clientul METRO în achiziția de sortimente de înaltă calitate la cele mai bune prețuri, la un click distanță.

Cum vede Mihai Nadăș compania METRO.digital România în următorul an?

Asumarea unor noi responsabilități de business. Un exemplu potrivit este acela că METRO.digital a reușit până în prezent să dezvolte în România software-ul cu cel mai mare impact în business, și anume software-ul caselor de marcat. Așadar, ne propunem ca produsele software dezvoltate în România să continue să inoveze întregul business METRO.

Totodată, METRO.digital va deveni o comunitate de specialiști IT și ingineri IT, care sunt ancorați în noile tehnologii, precum machine learning, luând în considerare nivelul de 490 de teradată pe care angajații METRO.digital lucrează în fiecare zi.

Și nu în ultimul rând, o comunitate de Product Management care inspiră la rândul său și creează o bună practică în rândul companiilor IT.

Pentru mai multe informații despre METRO.digital și despre oportunitățile disponibile click aici.