Cautare




, Contributor

Fondator LEADERS School & Academy

Lideri |
|

Meșterii antreprenori

Social_climbing.jpg
Între 31 martie și 6 aprilie a avut loc la Predeal cea de-a 11-a ediție a unicei școli de leadership din România adresată tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani. Cel mai așteptat moment al programului a fost reprezentat, evident, de simularea de business.

Treizeci de tineri români selectați la nivel național din peste 500 de aplicanți au avut șansa atât să învețe de la unii dintre cei mai buni specialiști în leadership și să întâlnească exemple autohtone de lideri din business, artă, sport, societatea civilă și mediul militar, cât și să experimenteze leadershipul la cel mai înalt nivel prin intermediul simulărilor de business, singurele de acest tip din România.

Participanții sunt invitați să își imagineze următorul scenariu: Te trezești foarte de dimineață și ești întâmpinat de unii dintre cei mai de succes antreprenori români,  care te așteaptă cu o provocare specială. Fie că ești pus să mulgi niște văcuțe și să creezi peste noapte un nou brand de lapte, fie că dimineața te găsește frământând un aluat pentru a produce cantități uriașe de turtă dulce sau conturezi un traseu al Brașovului în caleașcă. Echipa LEADERS School continuă să inoveze, astfel că la fiecare ediție a programului temă simulării este alta. Ideile din scenariul de mai sus sunt chiar realitățile cu care s-au confruntat deja absolvenții LEADERS School.

În această primăvară provocarea lansată de organizatori nu a fost deloc ușoară, putând fi considerată și o întoarcere la tradiție. Timp de 24 de ore, viitorii lideri prezenți la LEADERS School au fost antreprenori artistici, scopul lor fiind acela de a realiza și apoi comercializa produse de artizanat (vase de lut pictate, linguri  de lemn sculptate și ouă încondeiate). Chiar dacă acest tip de business nu este atât de cunoscut în România, meșteșugurile propuse au câteva sute de ani de tradiție în spate pe care participanții au trebuit să o valorizeze.

Antreprenorul gazdă al simulării a fost de data această Peter Barta, CEO Fundația Post Privatizare și Business Angel. Rolul lui fiind de a-i urmării pe participanți și apoi de a analiză împreună cu ei ceea ce s-a întâmplat. În plus, pentru o mai bună înțelegere a business-ului, au fost invitați în program Eugen Pătru, meșter olar din Vlădești, Vâlcea, Mark Tudose, meșter lingurar din Sighișoara și Ion Mănăilescu din Țara Bârsei, meșteșugar în încondeiatul ouălor.

Simularea de business de la LEADERS School reprezintă pe lângă un exercițiu real de antreprenoriat și un cadrul ideal de experimentare a leadershipului și a sfaturilor pe care participanții le primesc pe durata săptămânii de la trainerii și liderii invitați în program. Astfel, cei treizeci de tineri au fost împărțiți în două echipe, fiecare dintre ele având un lider ales prin vot, ulterior împărțirea rolurilor în echipă făcându-se de către lideri. De data aceasta targetul de vânzări pe echipă a fost de 3000 lei, pe care doar una din echipe a reușit să îl depășească.

Latif Stoica este un tânăr antreprenor, absolvent de Politehnică dar pasionat de interacțiunea cu oamenii. La simularea de business LEADERS School a coordonat echipa câștigatoare și la câteva zile de la încheierea programului spune că simularea i-a demonstrat că poate să conducă oameni și totodată a învățat că liderul este cel care își asumă greșelile echipei atunci când este cazul. Echipă care nu a reușit însă să își atingă targetul de vânzări poate fi exemplul clar că dintr-o nereușită poți învață de cele mai multe ori mai mult decât dintr-un succes. Romulus Techera, tânărul care a coordonat cea de-a două echipă este absolvent de Cibernetică, ASE și are doi ani de experiență pe Business Intelligence într-o companie multinaționala. Romulus spune despre simulare că a fost a “cireasa de pe tort” și curios din fire, se întreabă când a fost ultima oară când a muncit cu zâmbetul pe buze până la 6 dimineață, și la 9 a luat-o de la capăt. Un microcosmos de business creat în mai puțin de 24 de ore în care au reușit să se lovească de toate problemele posibile și 'imposibile', de la planificare la lucru în echipă, la organizarea și anticiparea evenimentului din Piață Sfatului, și culminând cu cele mai intense ore din viață lui – vânzarea la standul din Piață Sfatului.

Indiferent din care echipă au făcut parte, experiența trăită cu motoarele turate la maximum de către participanții LEADERS School a reprezentat cu siguranță o lecție reală de leadership și antreprenoriat, și totodată un semnal de alarmă că practica desăvârșește liderul.

Cei peste 5000 lei însumați din vânzări s-au transformat totodată într-o premieră la LEADERS School. Pentru prima dată un tânăr cu potențial însă fără posibilități materiale va beneficia de o bursă integrală la următoarea ediție a programului (28 iulie-3 august 2013) susținută chiar de generația LEADERS School ediția a 11-a.

Pentru mai multe detalii despre LEADERS School click aici.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii