Mircea Moga, CEO Mega Image: „Trecem printr-o perioadă cu numeroase provocări, în care, deşi nu e uşor pentru nimeni, e important să rămânem solidari şi să contăm unii pe alţii. Noi, ca retailer, avem un rol crucial şi o mare responsabilitate prin urmare, ne-am mobilizat, depunem eforturi uriaşe şi facem investiţii pentru a rămâne în continuare un loc sigur pentru cumpărături. Ne dorim să sprijinim cât mai mult comunitatea şi am decis să ne alăturăm misiunii Crucii Roşii Române printr-o donaţie care să acopere achiziţia de sisteme complete de ventilaţie, atât de necesare pacienţilor aflaţi în stare gravă din cauza infectării cu Covid-19”.
La rândul său, Ioan Silviu Lefter, director general la Crucea Roşie Română, afirmă că, cu sprinul acestei donaţii, va putea achiziţiona echipamente medicale, vitale pentru spitalele din România.
Cele 12 monitoare şi ventilatoare medicale vor fi achiziţionate de Crucea Roşie Română şi vor fi distribuite în funcţie de necesităţile unităţilor sanitare şi de recomandările Ministerul Sănătăţii.