MedLife va emite, în premieră, prin intermediul Imprimeriei Naţionale, un certificat unic cu timbru securizat pentru pacienţii care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2, potrivit unui comunicat al companiei.
Certificatul va atesta existenţa anticorpilor ce protejează, pentru o anumită perioadă, persoanele vindecate de COVID-19.
“Este extraordinar faptul că am avansat atât de mult la capitolul vaccinare anti COVID-19, respectiv că sunt deja state care au început procesul de vaccinare şi că în România avem deja o strategie naţională de vaccinare COVID-19, aprobată şi publicată în Monitorul Oficial. Totuşi, va mai dura ceva timp până vom avea o masă critică de persoane vaccinate. Tocmai de aceea, venim în sprijinul românilor, care au trecut prin boală, cu această iniţiativă de a folosi un certificat cu timbru securizat care să ateste faptul că au dobândit anticorpi“, a afirmat Mihai Marcu, preşedintele MedLife Group.
Până la imunizarea în masă, certificatul va ajuta persoanele vindecate să se reintegreze în siguranţă în comunitate. Acest certificat, însă, nu conferă o garanţie a imunităţii la reinfectare sau la propagarea COVID-19, subliniază şeful MedLife.
“Nu în ultimul rând, conform studiilor publicate de principalii producători aflaţi în faze finale de aprobare la Autoritatea Europeană EMA şi cea a Statelor Unite FDA (al cărui comitet consultativ a avizat de altfel noaptea trecută primul vaccin pentru administrare), după 2-3 săptămâni de la prima doză, peste 80% dintre persoanele vaccinate dezvoltă anticorpi, iar aceste certificate vor confirma sau nu aceste rezultate pentru pacienţii noştri“, a adăugat Marcu.
Compania lucrează la un sistem de identificare digitală cu ajutorul căruia, pe baza unui cod de bare, să se poată face asocierea identităţii unei persoane cu rezultatele la analizele pentru coronavirus.
“În acest moment, lucrăm la mai multe proiecte şi ne aflăm în contact şi cu alte entităţi pentru a vedea dacă vor apărea la nivel european orice alte soluţii de securitate, pe care ne propunem să le implementăm în timp real“, a continuat Mihai Marcu.
Pentru a putea intra în posesia unui astfel de certificat unic cu timbru securizat va fi nevoie ca pacientul care a trecut prin boală şi care a dobândit anticorpi să completeze pe site-ul companiei un formular în baza căruia solicită acest certificat.