FacebookTwitterLinkedIn

În primele nouă luni ale lui 2015, compania furnizoare de servicii medicale a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 67,8 milioane de euro, anunțând o creștere de 16% față de aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția se datorează în mare parte noilor unități deschise în ultima perioadă. Dacă în anul 2014 MedLife a inaugurat trei hyperclinici în Iași, Galați și Constanța, anul acesta s-a înnoit cu cinci unități: o hyperclinică în Berceni, o clinică de stomatologie în zona Unirii, un spital în Titan, un centru de excelență în cardiologie intervențională în Grivița (toate acestea în București) și o hyperclinică la Cluj, ce va fi inaugurată oficial la finele lunii octombrie.

MedLife a înregistrat până la finalul lunii septembrie un număr de 1,5 milioane de pacienți unici și 430.000 de abonați, raportând o cotă de piață de peste 50% din sectorul corporate la nivel național. „Este pentru prima dată când un operator medical din România ajunge la o astfel de performanță”, a declarat Mihai Marcu, Președinte al Consiliului de Administrație MedLife.

AFLĂ MAI MULTE DESPRE MIHAI MARCU, PREȘEDINTELE MEDLIFE

MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind unul dintre cei mai mari operatori privați de servicii medicale de pe piața locală. Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii.

PREVIZIUNILE LUI MIHAI MARCU PENTRU URMĂTORII ȘASE ANI