Cautare




, Staff

Sănătate |
|

MedLife a finalizat preluarea integrală a diviziei de servicii medicale Polisano

MedLife, cea mai mare companie de servicii medicale, în funcție de cifra de afaceri, a anunțat finalizarea tranzacției de cumpărare a pachetului de 100% de acțiuni a diviziei de servicii medicale Polisano, companie din top 10 cei mai mari operatori de servicii medicale din România, ca urmare a aprobării acesteia de către Consiliul Concurenței.
110 Mihail Marcu

Noua structură MedLife la nivelul regiunii Transilvania este reprezentată de: cinci spitale mono si pluridisciplinare; șapte laboratoare de analize; opt clinici de mari dimensiuni care integrează și departamente performante de imagistică medicală; două maternități; un centru de fertilizare in vitro.

Din acest moment, MedLife devine lider detașat și la nivelul regiunii Transilvania, cu peste 60 milioane de euro cifră de afaceri numai în această zonă geografică și finalizează cu succes una dintre cele mai relevante și complexe acțiuni de pe piața serviciilor medicale din România. Totodată, încheiem un ciclu de transformare a companiei într-o organizație națională de anvergură ce poate acoperi multidisciplinar cea mai mare parte a serviciilor medicale de bază”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al MedLife.

Înființat în anii ’90, Polisano este primul grup complet integrat din domeniul medical din România. Acesta include o serie de patru clinici cu laboratoare proprii situate în București și Sibiu, dar și un spital privat, Spitalul European Polisano din Sibiu, recunoscut ca fiind unul dintre cele mai moderne și mai performante unități spitalicești din România.

În aproximativ 25 ani de activitate, Polisano a deservit cca 2,1 milioane de pacienți, atât în zona de retail, cât și în cea corporate. Compania are în prezent peste 500 de angajați, înregistrând la nivelul anului 2016 o cifră de afaceri de aproximativ 80 de milioane de lei (17,5 milioane de euro).

MedLife a realizat prima achiziție în 2011 prin cumpărarea pachetului majoritar din grupul de firme PDR Brașov. În ultimii opt ani, compania a derulat 19 achiziții, cea mai recentă achiziție anunțată fiind Solomed, un grup de clinici de servicii medicale prezente pe piața din Pitești, Costești și Curtea de Argeș.

Consultanții MedLife în tranzacția Polisano au fost TaxHouse pe partea de consultanță fiscală și Dima&Asociații pe partea de consultanță juridică. Consultanții vânzătorului au fost PwC pe partea de consultanță în tranzacție și David&Baias pe partea de consultanță juridică.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii