FacebookTwitterLinkedIn

Un brand autohton care a pornit în 2004 de la zero, după cum spune Răzvan Gheşea, directorul Mathilde, dar care a evoluat de la an la an, ajungând astfel ca, în 2013, să numere şapte magazine stradale şi peste 50 de angajaţi.

Reprezentanţa Mathilde din Bucureşti implementează noul concept de interior pentru propriile magazine. Conceptul actual, care va fi extins şi către celelalte magazine ale reţelei, aduce în prim plan obiectele vestimentare şi stilul natural specific brandului. Reprezentanţii companiei estimează ca investiţia să fie amortizată în 3 ani şi să aducă un plus de 15% la cifra de afaceri în 2013, în comparaţie cu 2012.

Produsele comercializate în magazinele Mathilde sunt disponibile şi online, iar deja, numărul celor care comadă de pe Internet a ajuns la 7-8.000 de persoane.

“După 9 ani de experienţă, timp în care am îmbrăcat frumos şi autentic româncele cu personalitate din toată ţara, facem un pas în faţă în strategia de business, investind în comerţul stradal din Bucureşti. Am ales în 2013 cea mai mare piaţă a fashion-ului din ţară pentru că am ajuns la maturitatea evoluţiei brandului, iar creşterea organică a business-ului ne permite să privim viitorul cu optimism.”, declară Răzvan Gheşea, Director Mathilde.