FacebookTwitterLinkedIn

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis redeschiderea sălilor de spectacol, a cinematografelor, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30% în intervalul orar 5.00 – 21.00, iar măsura va intra în vigoare de luni.

Duminică, rata de infectare pentru București este de 2,62 la mia de locuitori. Incidenţa a fost sâmbătă de 2,86 la mie, iar vineri a fost de 2,98, notează News.ro.

Prefectul Capitalei Alin Stoica a precizat că Bucureştiul a ieşit din scenariul cu măsurile aplicate pe o rată de incidenţă de peste 3 la mia de locuitori, astfel încât Capitala a intrat în scenariul galben. El a adăugat că restricţia de circulaţie până la ora 22.00 va fi menţinută.