Cautare




, Contributor

Artă & Cultură |
|

Mark Landis, falsificatorul filantrop

Timp de 20 de ani, americanul Mark Landis a donat muzeelor din sudul SUA operele pe care le-a falsificat, fără să ceară nimic în schimb.
MArc Landis facebook

În lumea mică a falsificatorilor de artă, Mark Landis are un statut aparte: falsurile realizate de americanul în vârstă de 65 de ani au fost oferite cadou sau donate muzeelor fără ca autorul lor să ceară ceva în schimb (nici măcar un formular pentru deducerea donației din impozit). Este și motivul pentru care artistul – Landis a studiat la Institutul de Artă din Chicago – nu a putut fi acuzat de vreo infracțiune, cel mult de aceea de a fi donat aceeași creație mai multor muzee.

Bunicul lui Landis a fost director la producătorul auto Auburn, iar tatăl său, locotenent în Marina americană, se muta des cu serviciul. Până în 1968, când familia sa a revenit în SUA, Landis a locuit în Filipine, Hong Kong, Paris, Londra și Bruxelles. Patru ani mai târziu, tatăl său moare de cancer, iar tânărul Landis, în vârstă de 17 ani, este profund afectat. Diagnosticat cu schizofrenie, este internat pentru 18 luni într-un spital din Kansas.

Pentru a onora moartea tatălui său, Landis falsifică un tablou de Maynard Dixon și îl donează unui muzeu de artă din California. Felul în care este tratat de curatorii muzeului, recunoscători pentru prețiosul tablou, îl încurajează să continue. Timp de 20 de ani, Mark Landis a întruchipat diverse personaje și a copiat schițe și tablouri pe care, pretinzând că sunt originale, le-a donat unor instituții de artă din America (între acestea, peste 50 de muzee).

Însă cum de a reușit Landis să aibă o carieră atât de îndelungată, mai ales că uneori făcea aceeași donație mai multor muzee? Una dintre explicații ar fi că alegea să copieze creații ale unor artiști mai puțin importanți, despre care este posibil ca angajații muzeelor de artă să nu fi auzit. În al doilea rând, muzeele sunt foarte atente la operele pe care le cumpără și mai puțin precaute cu cele pe care le primesc ca donație. Apoi, muzeele cărora le-a făcut donații erau de obicei instituții mici, care nu dispuneau de mijloace de analiză și verificare foarte sofisticate. Nu în ultimul rând, în SUA este responsabilitatea donatorului să demonstreze originalitatea și proveniența operei care face obiectul unei donații – lucru de care Landis se achita falsificând chitanțe de la diverse case de licitații.

În 2007, Landis a donat câteva lucrări Muzeului de Artă din Oklahoma City. Matthew Leininger, unul dintre curatorii muzeului, a făcut o verificare de rutină pentru a descoperi că aceleași opere fuseseră oferite și altor instituții. Landis intră în vizorul unor organizații ale muzeelor de artă din SUA, dar investigația rămâne la un nivel confidențial. Leininger discută cu unul dintre detectivii FBI de la Art Crimes Team, care îi spune că faptele acestuia nu intră sub incidența vreunei legi federale: „Dacă ar fi fost plătit sau ar fi beneficiat de o reducere a taxelor, l-am fi putut acuza. Însă faptul că anumite instituții i-au oferit tratament VIP sau l-au invitat la cină e decizia lor, nu e vorba despre nici un furt aici. Practic, avem un tip care umblă prin țară pe banii lui și face cadouri muzeelor”, declară agentul FBI Robert Wittman citat de New York Times.

Decesul mamei sale, în septembrie 2010, îi reaprinde lui Landis generozitatea. Donează o copie după un tablou de Charles Courtney Curran Muzeului Universitar de Artă Paul & Lulu Hilliard din Lafayette, Louisiana. Mark Tullos, directorul muzeului, sesizează că are de-a face cu o copie și ia legătura cu Leininger. Căutând o cale pentru a stopa donațiile, cei doi decid să adune cât mai multe dintre lucrările lui Landis și să organizeze o expoziție de autor. Intitulată Faux Real, expoziția a avut vernisajul în aprilie 2012, ocazie cu care falsificatorul și-a întâlnit urmăritorii.
„Deși a fost descris ca subversiv, provocator sau neconvențional, Mark Landis nu se consideră așa ceva. Nici măcar nu se consideră artist”, scrie Alec Wilkinson, care i-a dedicat fasificatorului un articol amplu în New York Times. „Landis crede că nu are importanță dacă un lucru care este frumos este și original. Și, ca mulți alții, și-a construit un prezent care să compenseze un trecut nefericit.”

PS. Nu putem încheia această poveste incredibilă fără să remarcăm că, în mod ironic, site-ul lui Mark Landis se numește marklandisoriginal.com

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii