Banca Transilvania, a doua bancă din sistemul românesc, în funcție de active, a anunțat că va achiziționa de la Eurobank Group acțiunile pe care le deține la Bancpost (a noua bancă din sistem), ERB Retail Services IFN și ERB Leasing IFN, cele două bănci ajungând la un acord în acest sens.
Bancpost a fost înființată la 1 iulie 1991, prin Hotărâre de Guvern, în urmă reorganizării sectorului comunicațiilor și preluării unei părți a activelor companiei publice RomPostTelecom, iar Banca Națională a României i-a acordat autorizarea de a opera că banca universală, comercială și de economii.
În anul 1997, Fondul Proprietății de Stat propune Bancpost pentru privatizare și lansează oferta pentru evaluarea financiară a băncii, iar în anul 2002 Bancpost devine prima banca din sistemul bancar românesc privatizată integral.
La sfârșitul anului 1998, Banc Post, pe când era una dintre cele șase bănci de stat din România, dar se negocia privatizarea acesteia, avea active de 4,468 de miliarde de lei, reprezentând o cotă de piață de 3,6%.
În 1999, Fondul Proprietății de Stat vânzarea a vândut un pachet de 45% din capitalul social al Banc Post către General Electric Capital Corporation (35%) și Banco Portugues de Investimento (10%), cu o valoare totală de 42,7 milioane dolari, la care trebuiau să se adauge investiții în activitatea comercială a băncii de 50 de milioane de dolari.
După Banca Română pentru Dezvoltare, a cărei privatizare a început în 1998 și s-a finalizat în prima parte a anului 1991 (51% către Societe Generale), Banc Post a fost, cu câteva luni mai târziu, a doua bancă comercială privatizată din România, în cadrul procesului de consolidare și eficientizare a sectorului bancar. În acest an, Banc Post avea o cotă de piață de 4,09%, la active de 6,4 miliarde de lei.
În noiembrie 2003, Eurobank (Eurobank Ergasias) devine acționarul majoritar al Bancpost. În acel an, banca deținea o cotă de piață de 4,2%, la active de 25,4 miliarde de lei. În 2009, grupul grecesc și-a consolidat pachetul de acțiuni în Bancpost la 99%. În acel an, activele băncii valorau 14,59 de miliarde de lei, reprezentând o cotă de piațăde 4,5%.
Criza a lovit destul de dur Bancpost, care în 2012 avea o cotă de piață de 3,3%, la active de 12,174 de miliarde de lei. Scăderea a continuat și pe fondul faptului că, de la nivel european, grupurilor financiare grecești li s-a impus să-și reducă expunerea pe piețele externe. Anul trecut, banca ajunsese la o cotă de piață de 2,96%, cu active de 11,6 miliarde de lei.
Din 2003 până în prezent, Eurobank și-a extins în mod constant prezența în România. Acesta a dezvoltat aici un întreg grup financiar, prin înființarea sau achiziționarea de companii românești care operează în diverse domenii, cum ar fi finanțare, leasing, asigurări, imobiliar etc.
Grupul Eurobank dispune de active totale de 65,7 miliarde de euro (martie 2017), având capital privat majoritar. Acesta este unul dintre cei patru piloni ai sistemului bancar grec, deținând o poziție importantă pe segmentele de retail și corporate banking în România, Bulgaria și Serbia, oferind, de asemenea, servicii de Wealth Management în Cipru, Luxemburg și Londra.