Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Mărioara de la Capetown

A renunțat la flaut pentru marea dragoste, apoi la numele ei pentru un pseudonim care să aducă savoare românească în povestea unui brand creat tocmai în Africa de Sud. Prin Wild Olive, o româncă schimbă, de șapte ani încoace, destinele băștinașilor africani.
_RBC7210

O cheamă Mădălina, dar ți se prezintă, cu o strângere puternică de mână, „Mărioara“. Mai precis „Mărioara de la țară“, numele pe care și l-a ales în 2007, când a pus bazele unui brand de produse cosmetice artizanale transformat, între timp, în cel mai cunoscut și popular export de lux al Africii din această categorie.

Își împarte noua identitate cu bunica ei, cea dintâi „Mărioară“, de la care a învățat mai totul despre natură, viață și diferența dintre bine și rău. „Să fii de la țară a ajuns să fie considerat ceva urât, fiindcă nimeni nu mai vrea la sapă, toți vor să fie orășeni“, îmi explică ea. „În România avem cel mai bun pământ din Europa și nu-l cultivăm, preferăm să venim la oraș să lucrăm pentru multinaționale“. Apoi adaugă, cu convingere deplină: „Așa că mi-am zis «Lasă, fiți voi toți deștepți la oraș, o să fiu eu cea de la țar㻓. Ea, Mădălina cea crescută în București, cu studii de muzică și de Drept, care lucrează acum cot la cot cu unii dintre cei mai săraci locuitori ai Africii.

Dincolo de simbolismul neaoș al numelui, trecerea de la Mădălina la Mărioara a marcat și trecerea tinerei de la o viață la alta. La propriu. La 22 de ani a plecat din România, lăsând în urmă instrumentul vieții ei – flautul – dar și facultatea, familia și prietenii. Ajunsă în Capetown, dragostea pentru partenerul ei s-a extins și asupra fascinantei lumi africane, în care i se părea că descoperă zilnic ceva nou.

„Acolo am realizat cum multe dintre plantele și ingredientele de care suntem înconjurați în Europa provin din Africa, de fapt“, îmi explică ea, cu pasiune în glas. „Până și mușcatele din balconul bunicii“. Nu avea habar ce va face acolo și care va fi drumul ei, dar – în spiritul învățat de acasă, tot de la bunica Mărioara – știa că trebuie să-și suflece mâinile și să înceapă ceva. „Am fost învățată că tot ce găsești jos trebuie să ridici, că tot ce e descusut trebuie să coși și că atunci când vezi ceva defect, repari“, rezumă ea. „Când vezi că nu e ceva în regulă în casa sau în viața ta, trebuie să te apuci de treabă“.

Cunoscând primii localnici, a realizat diferența fundamentală dintre filozofia spartană învățată în familie și realitatea de pe continentul african, mai ales cea din Africa de Sud, unde ideile preconcepute despre capacitățile fiecărei rase sunt încă mai prezente ca niciodată. „Știi cum e să vezi oameni care au 20 sau 30 de ani, care nu au fost o zi la școală, n-au nicio meserie și abia își iscălesc numele ?“, îmi povestește ea. „Sunt oameni care nu știu să facă nimic, nici să spele o cană sau să taie o buruiană“. Sudafricanii au și un nume pentru ei: neangajabilii. Nokubonga Liwani, fata care lucra în casa Mădălinei, fiind exponentul perfect al acestei categorii.

„Dacă punea mâna pe ceva, se făcea praf, era un dezastru“, își amintește ea. „Însă, chiar dacă nu aveam o limbă comună în care să ne înțelegem, eu am văzut în ochii ei o licărire aparte“. Au comunicat mai întâi prin gesturi și mimică, dincolo de cuvinte, iar Mădălina a înțeles rapid că a găsit o misiune pentru care merită să-și suflece mânecile. A cumpărat o formulă de săpun inventată de un farmacist sudafrican special pentru oamenii cu probleme ale pielii, care nu se puteau spăla cu nimic altceva. Pornind de la ea, a pus bazele unei platforme de educație pentru tinerii neangajabili: un loc în care ei să poată învăța o meserie, să poată munci și să se poată întreține în mod demn.

„Șapte ani am învățat chimie zi și noapte, deși la început nu înțelegeam nimic“, își amintește ea. „Mi-am sunat fostele profesoare din liceu, pe vecinele din blocul în care stăteam în București, am citit cărți, m-am dat cu capul de pereți…“. Nu e deloc ușor să te apuci de chimie și săpun la 30 de ani, după ce ai făcut muzică și cochetai cu o carieră în Drept. Totuși, tocmai flautul i-a fost de ajutor. „De la trei ani și jumătate eu am trăit ca în armată“, își amintește ea. „M-am angajat de mică la un ritm de viață în care fiecare secundă trebuia cheltuită eficient“.

Mintea extrem de activă și eficiența educată în ani și ani de studiu au ajutat-o să implementeze un sistem foarte coerent, unde fiecare își știe locul și nimic nu se irosește, nici timpul, nici materiile prime. Iar munca titanică de a învăța fiecare ingredient și compus în parte nu a mai părut atât de grea în comparație cu… intervalele de la flaut. „Când repetai intervalele înalte, trebuia să cânți același interval mai bine de o oră, până îți ieșea perfect“, își amintește ea. „Trebuie să fii un pic nebun să faci asta, iar exact nebunia asta îți trebuie în parfumerie, când stai câteva zile în șir cu aceleași două picături de substanță în față, analizând cum se comportă“.

Produsele „Wild Olive“ se vând acum în mici concept-stores din toată lumea – din Franța în Elveția și din Singapore în Dubai – iar magazinul din România este primul monobrand deschis în afara Africii. Toate produsele – săpunuri, unturi de corp, parfumuri sau uleiuri – sunt făcute manual, turnate manual, tăiate și șlefuite manual, inclusiv ambalajele și etichetele.
Cutiile elegante, negre cu o ramă ivoire și cu detalii în dungi, te duc cu gândul mai curând la stilul minimalist franțuzesc, dar poartă de fapt însemnele tradiționale africane.

„Am vrut să dovedim că stilul african nu înseamnă doar kitsch și imprimeuri într-o mie de culori, ci poate însemna și eleganță și rafinament“. La fel cum și-a propus să dovedească faptul că „handmade“ nu trebuie să însemne strâmb, inegal, cu defecte vizibile. Un artizan adevărat, crede ea, îi respectă atât de mult pe cei care îi vor folosi produsul încât își dă silința ca totul să arate aproape perfect.Entuziasmată, îmi arată pe telefon fotografia echipei ei. Tocmai terminaseră un nou lot de săpun și s-au pozat ca să-i spună, de departe, că totul a mers bine și că are toate motivele să fie mândră de ei. Ceea ce și este.

„Când am început să lucrez cu ei, toată lumea îmi spunea că-mi pierd timpul, că ei nu vor aprecia strădania mea, că voi fi dezamăgită“, își amintește ea. Le-a demonstrat contrariul, iar ambițiile de viitor se leagă tot de creșterea „Wild Olive“, însă organic, fără salturi. „Nu o să fim niciodată în toate magazinele și peste tot, nu e posibil“, explică ea. Ingredientele cu care lucrează sunt rare și prețioase, iar faptul că totul este realizat manual face ca producția să nu poată crește exponențial în ritm cu cererea. Își văd însă firesc de treabă, cu mânecile suflecate, având ca mantră cuvintele preferate ale Mărioarei: „Îmi place să cred că produsele noastre sunt produse ordinare, obișnuite, în viața unor oameni absolut extraordinari“.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii