FacebookTwitterLinkedIn

Noul program de reprezentații este găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, în Sala Opereta – sală generoasă și primitoare, care permite participarea unui număr de 150 de spectatori, în condiții de deplină siguranță, conform tuturor măsurilor de distanțare socială aflate în vigoare.

Parteneriatul a fost inițiat în contextul în care Teatrul Ion Creangă continuă să-și desfășoare activitatea în alte spații decât cel propriu, sala sa de spectacol (Sala Mare din Piața Amzei nr. 13) aflându-se în curs de amenajare, reabilitare și refuncționalizare.

Primul titlu din serie, programat duminică 28 februarie, ora 11:00, este spectacolul muzical „Jack și vrejul de fasole”, pus în scenă de Octavian Jighirgiu după povestea lui Joseph Jacobs. Pe acordurile antrenante compuse de Eduard Petru Jighirgiu și în pașii coregrafiei energice semnate de Victoria Bucun, pornim la drum alături de Jack, un băiat naiv, dar creativ și ingenios, care pleacă la târg pentru a o vinde pe văcuța Milky. Însă în locul unui pumn de bănuți, ștrengarul se întoarce acasă cu patru boabe de fasole fermecată, convins că acestea vor crește și crește și crește, transformându-se într-un vrej uriaș. Iar când vrejul răsare peste noapte și se înalță până dincolo de nori, Jack se aventurează în explorarea noului tărâm, unde va descoperi o găină cu ouă de aur, un pitic cu barbă cântătoare și o harpă vorbitoare.

Din distribuție fac parte actorii: Ciprian Niculae, Vera Linguraru, Eduard Petre Jighirgiu, Daniel Tudorică, Nicoleta Rusu, Oana Bănuță, Cristian Boeriu, Cezar Vlad Popescu, Valeria Stoian, Andreea Gaica, Eliza Teofănescu, Ilinca Atanasiu, Dan Clucinschi, Iuliana Costiniu și Claudian Șiman.

Despre noul program de reprezentații, Gabriel Coveșeanu – Managerul Teatrului Ion Creangă declară: „Ne bucurăm să putem readuce marile povești din repertoriu în sala de spectacol. Jack şi vrejul de fasole, premiera anului 2019 la Teatrul Ion Creangă, s-a jucat mult, s-a jucat cu casa închisă și a fost unul dintre titlurile care au fost solicitate constant de public, alături de alte spectacole îndrăgite cum sunt Vrăjitorul din Oz sau Punguța cu doi bani și, din păcate – mai întâi ca urmare a suspendării activității teatrelor, mai apoi în lipsa unei săli proprii cu o scenă generoasă, unde să avem condițiile tehnice necesare, nu a fost posibil să îl jucăm. Dar acum, datorită colaborării cu Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian, toate aceste spectacole excepționale revin în programul nostru. Pentru echipa Teatrului Ion Creangă, după acest hiatus extins în care ne-am concentrat doar pe segmentul nostru de producții mici, pentru bebeluși și preșcolari, a fost o veste excelentă. Suntem siguri că și pentru spectatorii noștri este o veste bună – și de-abia așteptăm să ne revedem.”

 Biletele pentru spectacolul „Jack și vrejul de fasole” se pot achiziționa online, pe Entertix.ro (bit.ly/Bilete_28feb), sau de la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă – nr. tel. 0767.934.374. Mai multe detalii sunt disponibile pe teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

Teatrul Ion Creangă este o instituție publică de cultură finanțată din bugetul local al Municipiului București, subordonată Primăriei Capitalei și Consiliului General al Municipiului București.

Parteneri: Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Entertix, STB;

Parteneri media: Radio Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Radio București FM, Agerpres, Spotmedia, GoKid!, Forbes Kids, Pap Tot, Modern Dads.