Cautare




, Redactor

Reporter în căutare de oameni și povești.

Lifestyle |
|

Maria face Pălăria

Când intri la Maria Pălăria în atelier, lași la ușă grijile, fricile și agitația orașului. Pentru că te întâmpină un pălărier autentic, care, mai întâi de toate, te invită la vorbă. Nu poate să-ți creeze o pălărie potrivită dacă nu află ce iubești, ce te doare sau ce speri. Restul este magie. A ascultat multe confesiuni de când are atelierul. Acum, e rândul ei să-și spună povestea.
DSC_3477

Căutări

Maria Dumitrache a avut dintotdeauna înclinații artistice. Când era copil, îi plăcea să cânte și să picteze, iar într-un colț de suflet se adăposteau și pălăriile. Dar pașii nu au dus-o către un liceu sau o facultate de artă. A absolvit Facultatea de Kinetoterapie, dar prin anul al doilea și-a dat seama că această meserie nu o reprezintă. În cei trei ani de cursuri, a avut locuri de muncă diverse: bonă, pentru că îi plac tare copiii, make up artist, coordonator de expoziție într-un muzeu și, ultimul, asistentă medicală într-un cabinet stomatologic.

În tot acest periplu, Maria nu făcea decât să se caute pe sine. Tot în anul al doilea de facultate, s-a gândit ce frumos ar fi dacă ar putea să facă pălării și să o cheme Maria Pălăria. Acum trei ani, când s-a angajat la cabinetul stomatologic, Maria a aflat că vizavi are atelierul un pălărier vestit în București, trecut de 90 de ani și bunicul unui fost coleg de liceu. Acesta a intuit potențialul Mariei și i-a devenit, în mod firesc, mentor. „Când nu eram la cabinet, eram la el și invers. Am făcut asta timp de un an.” De atunci, Maria a ştiut care îi este drumul.

Pălării „flambate”

Primul atelier l-a amenajat în apartamentul în care locuia, într-o cameră liberă. Bătrânul pălărier i-a dat câteva calapoade, vechi de peste 100 de ani (pe care le folosește și astăzi), iar Maria s-a apucat de treabă. A devenit cunoscută rapid. Deși este întrebată adesea cum a reușit, Maria răspunde sincer că nu știe. „Tot ce făceam era să confecționez pălării și să le postez pe Instagram. La fel procedez și acum. Nu mă ajută nimeni cu promovarea și nici nu am cunoștințe de marketing.”

Dar răspunsul este cât se poate de evident. Multă muncă atât în atelier, cât și la evenimente, și pasiune. La început, când participa la târguri, oamenii nu credeau că pălăriile pe care le expune sunt creații proprii. Ca să-i convingă, s-a hotărât să le arate că „Maria face Pălăria”. Așa a numit micile demonstrații în care realizează pe loc pălării.

Am rugat-o să-mi arate și mie, dar să-mi și explice cum se naște o pălărie. Maria a păstrat tehnicile de lucru tradiționale, drept urmare, nu găsești nicio mașină de cusut în atelierul ei. Totul îi trece prin mâini. După ce alege materialul (fetrul), îl pune la abur pentru a se înmuia, îl trage pe calapod, îl sugrumă cu o sfoară și, după ce a prins forma potrivită, îl dezleagă și îi dă foc. „Eu asociez arsurile pălăriei cu imperfecțiunile noastre. Fiecare om are imperfecțiuni pe care ar trebui să le accepte și să bucure de ele. Dar de cele mai multe ori se întâmplă invers, vrea să le ascundă.” Ultimul pas este accesorizarea pălăriei, unde Maria dă frâu liber imaginaţiei. Adaugă pene, cristale, sfori, talismane, fermoare, sub care ascunde mesaje scrise sau chiar mici desene. Confecționarea unei pălării poate dura de la o zi, vara, când este cald și fetrul se usucă repede, până la trei iarna. Toate pălăriile create de ea, deşi depăşesc 300 de exemplare, sunt unice. Exact ca oamenii care le poartă.

Maria spune că oamenii care îi trec pragul sunt firi îndrăzneţe pentru că au curajul să poarte ceva diferit. Dar dacă se lasă pe mâna ei, Maria are datoria să le ofere o pălărie în concordonţă cu personalitatea. De aceea, le ascultă, mai întâi, poveştile. „Am învățat să-i ascult, nu doar să-i aud.” Apoi le ia măsurile şi testează modelul de pălărie care îi avantajează. Pentru că, spune Maria, „pălăria trebuie să fie o reflexie a sufletului fiecărui om”.

Încredere și inspirație

Deși are doar 26 de ani, a creat pălării pentru multe vedete și artiști din România. Dar Maria spune că povestea ei nu este despre asta, ci despre cât bine și câtă bucurie i-au adus pălăriile în viață. I-au dat încredere în ea, ambiție și credință că este capabilă să facă orice, fără să depindă de cineva. Lucruri de care nu se credea în stare înainte. „De când fac pălării, am o încredere pe care nu am mai simțit-o.” De curând, sora ei, de care este foarte legată, s-a mutat în Lisabona. Maria recunoaște că i-a fost greu, dar și-a dat seama că se poate descurca și singură.

Pălăriile i-au adus deschidere față de oameni pentru că a învățat să-i asculte și să fie acolo când au nevoie de ea. O întreb ce o inspiră cel mai mult, iar răspunsul vine imediat și e format dintr-un singur cuvânt: oamenii. Urmează, pe listă, culorile, natura și locurile pe care le vizitează. Pe lângă pălării, Maria iubește să călătorească și încearcă să se întoarcă din fiecare destinație cu idei și materiale. Din Thailanda și din Africa a adus materiale cu imprimeuri specifice, pe care nu le găsește în țările de unde cumpără fetru. Pentru că nu se mai găsește deloc în România, Maria este nevoită să trimită comenzi în Portugalia, Cehia, Germania sau Marea Britanie. La fel se întâmplă și cu calapoadele, pe care le primește de la un atelier din Spania.

Acum, Maria are atelierul pe strada Fetițelor, la numărul 19. Deși îi place Bucureștiul și când lipsește multă vreme îi duce dorul, ar vrea să se mute o lună în Italia. Să facă un experiment. Spune că un atelier de pălărier nu este greu de împachetat. „O masă găsești oriunde. Îmi iau calapoadele, materialele și câteva ustensile și pot pleca. Vara trecută am stat o lună la Cluj.” Pentru că şi în acest caz este vorba despre altceva. Nu despre lucruri, ci despre libertate și creativitate.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii