Cautare




, Contributor

I am a Breaking News Editor, with a focus on covering important IT& C and Energy news. Have a news tip? DMs are open on Instagram @georgiana1costea or drop me an email at georgiana.costea@forbes.ro

Industrie |
|

Mandatul directorului general al Chimcomplex, Tivadar Runtag, va înceta în martie 2022. El va prelua alte atribuții în cadrul grupului

Tivadar Runtag va părăsi funcția de CEO al Grupului Chimcomplex, controlat de Ștefan Vuza, preluând astfel  o poziţie de coordonare a proiectelor şi investiţiilor în eficienţă energetică şi reciclare, respectiv reducerea amprentei ecologice.
image_2021-09-17_090922

Consiliul de Administrație al grupului Chimcomplex a anunţat joi că Tivadar Runtag, CEO-ul companiei, își va înceta mandatul la mijlocul lunii martie 2022. 

 „De la preluarea mandatului de CEO Chimcomplex, principalul meu interes a fost dezvoltarea durabilă – să adaugăm valoare resurselor naturale ale României și să reducem amprenta de carbon. La început a trebuit să abordăm problemele urgente; să integrăm fluxul de producție al celor două platforme din Borzești și Râmnicu Vâlcea, să îmbunătățim rezultatele financiare ale companiei și să înfruntăm „noua realitate” declanșată de Covid-19. Am reușit această schimbare cu succes. Avem la dispoziție o echipă de conducere executivă competentă și un consiliu de administrație care o susține. Astfel că eu voi avea ocazia să mă ocup mai puțin de managementul operativ și să mă concentrez asupra celui mai important obiectiv strategic: de a integra grupul Chimcomplex în economia circulară europeană, pentru a crea valoare mai mare și a reduce amprenta ecologică. Am început deja să investim în eficiență energetică și reciclare, dar mai este un drum lung de parcurs. Va fi o călătorie frumoasă și aștept cu nerăbdare să o fac ca parte din aceste proiecte”, a declarat Tivadar Runtag. 

Chimcomplex, principalul producător și furnizor de substanțe chimice din regiune, operează două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. În anul 2020 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei iar în primele 6 luni ale anului 2021 compania a raportat o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de lei (233 milioane de euro). Chimcomplex, a înregistrat anul acesta o creştere spectaculoasă la Bursa de Valori Bucureşti.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii