FacebookTwitterLinkedIn

Cristiano Ronaldo va avea un contract valabil până la finalul sezonului 2022/2023.

Salariul pe care îl va încasa la Manchester United se situează în jurul sumei de 28 de milioane de euro pe an.

„Manchester United este încântat să confirme că a ajuns la un accord cu Juventus pentru transferul lui Cristiano Ronaldo, transfer aflat încă sub rezerva unui acord cu privire la termenii contractului, obţinerea unei vize şi avizul medicilor”, a precizat gruparea de pe Old Traffors, conform Agerpres.

Cristiano Ronaldo a evoluat la United între 2003 şi 2009. Sub conducerea lui Sir Alex Ferguson, el a câştigat prima sa Ligă a Campionilor în 2008, anul în care a obţinut în premieră Balonul de Aur.

Acţiunile Manchester United s-au majorat cu 7%, vineri după-amiază, la bursa americană, după ce starul portughez a semnat contractul.