Cautare




, Contributor

Este unul dintre cei mai experimentați profesioniști în brand management din România. Nina a crescut și a consolidat în România mărci auto precum BMW, MINI, BMWi, Porsche, Audi, Volkswagen, Skoda, SEA...

Opinie |
|

Making space for other women

26
„Women empowerment”, „women’s voice”, „women in boardrooms” etc. –  acestea nu mai sunt „trenduri” de mult timp, ci stări de fapt printre care femeile își creează o potecă în viață și în carieră, iar pe care bărbații le susțin sau le ignoră, în funcție de educația primită în familie sau din mediul în care au devenit oameni maturi.
WEB_Nina_5_dec 2020_BW

Aceste „stări de fapt”, care sunt mereu puse în atenția publică prin toate mijloacele disponibile, au ajuns puncte aspre de discuție sau terenuri de luptă, sau sunt subiect de bestselleruri sau conferințe, tocmai din faptul că rezultatele multor ani de strigare de atenție pe acest subiect nu s-au făcut văzute.

Întrebarea care urmează natural de aici „de ce nu s-au făcut văzute cu adevărat aceste eforturi în atât timp?” este subiectul unei analize socio-istorice și nu face obiectul nostru de atenție în această mică pagină.

Însă faptul că în aceeași săptămână am participat la o conferință globală „Women in Tech”, la care keynote speaker a fost Michele Obama, apoi la o conferință „Namibia Women in Finance and Insurance Summit”, iar în paralel, în Singapore și în Seul, au fost webinarii naționale similare, în timp ce în București a fost un eveniment care premiază excelența în business a femeilor… plus multe alte evenimente de pe glob de care nu știm, desigur, toate arată, într-o logică de extrapolare, cât de important este acest subiect, în continuare, zi de zi, în viața femeilor din lume.

Și pentru aceasta am extras din keynote-urile la care am participat câteva puncte de ghidare cu care am putea rezona mulți în drumul pe – sau către – o carieră în business.

Ca să poți asculta cu adevărat părerile celor din jur este bine să îți lași din când în când garda jos, mai ales dacă ești deja la nivelul de sus profesional – C-suite, de exemplu.

A lăsa garda jos înseamnă a asculta cu adevărat, cu intenția de primire a informației noi.

Dacă vrei să fii în centrul atenției, sau dacă jobul (sau planul) tău o cere, atunci fă să fii dificil de ignorat. Cum anume?… Fii foarte bun – cel mai bun – la ce faci. Și atunci nu vei putea fi ignorat cu siguranță.

Cultura organizațională este extrem de importantă. Se simte în toate detaliile: de la modul în care se iau deciziile la modul în care relaționează oamenii și până la felul în care se propagă… zvonurile în cultura „subterană” a companiei.

Dacă valorile tale nu se potrivesc culturii companiei, nu mai rămâne acolo. Pleacă, pentru că toxicitatea la job nu are grade de comparație și nu se va diminua. Cultura organizațională nepotrivită ție este un motiv suficient de bun pentru a nu mai rămâne. Nu gândi că se va schimba ceva sau, mai mult, că tu vei putea schimba ceva…

Emoțiile în deciziile de business: există, oricât de mult ar pretinde cineva că separă lucrurile. Fii atent la recurența lor în comportamentul celor care iau deciziile cele mai importante în companie și învață să estimezi următorii pași în acest fel… Pentru că emoțiile sunt recurente în natura umană – mai ales cele foarte puternice.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii