Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Mai multe organizații media solicită Parlamentului demiterea Doinei Gradea de la conducerea TVR

Mai multe organizaţii media cer demiterea urgentă a Doinei Gradea, preşedinte - director general al TVR, invocând mai multe cazuri de cenzură şi intimidare în televiziunea publică, informează News.ro.
TVR 1

ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul pentru Inovare Publică, Miliţia Spirituală, Freedom House România, Asociaţia Kompatibil, Asociaţia Pro Democraţia, AZIR – secţia româneasca a Asociaţiei Europene a Jurnaliştilor, Asociatia VIDEOVEST – Timişoara, Societatea Jurnaliştilor Galaţi, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie, Frontline Club Bucharest, Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe şi Bogdan Iancu (lect. univ. SNSPA) sunt semnatarii scrisorii deschise adresată liderilor grupurilor parlamentare şi a membrilor Comisiilor de mass-media din Senat şi Camera Deputaţilor.

Aceste organizații media supun atenţiei „situaţia extrem de îngrijorătoare în care se află Televiziunea Publică (TVR/ SRTv)” şi susţin că recentele evoluţii din această instituţie impun „atât declanşarea de urgenţă a unei anchete conduse de comisiile de mass-media din Parlament, cât şi demiterea Doinei Gradea din poziţia de preşedinte – director general (PDG) al Societăţii Române de Televiziune”.

„Există multiple indicii că actuala conducere executivă a TVR ar fi operat schimbări la nivel editorial în urma unor intervenţii politice sau de altă natură, din afara televiziunii”, spun semnatarii scrisorii.

În plus, din informaţiile prezentate şi analizate în raportul Comisiei de etică din TVR reiese faptul că Doina Gradea „nu înţelege misiunea televiziunii publice, aceasta considerând că ziariştii nu ar trebui să critice partidele aflate la putere, mai ales în baza ideii că partidele aflate la putere votează bugetul acestei instituţii” se precizează în scrisoare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii