
Potrivit BBC, operatorul de rețea mobilă China Mobile își propune să acumuleze aproximativ 8,8 miliarde de dolari atunci când își va lista acțiunile pe Bursa de la Shanghai. Startup-ul chinezesc de inteligență artificială SenseTime Group relansează acțiuni în valoare de 767 milioane de dolari pe Bursa din Hong Kong.
În noiembrie 2020, președintele american Donald Trump a înaintat un ordin care restricționa investițiile americane în companiile chineze deținute de stat. Ulterior, Bursa de la New York a anunțat delistarea mai multor firme chineze, printre care se numără inclusiv China Telecom, China Unicom și China Mobile, trei companii chineze de stat în domeniul telecomunicațiilor.
Chiar dacă Donald Trump a pierdut alegerile prezidențiale din anul 2020, măsura a fost menținută în vigoare de către administrația Biden pe fondul tensiunilor existente între Washington și Beijing. Acest aspect a determinat mai multe companii și startup-uri chinezești să-și relisteze acțiunile la Bursa din Hong Kong și să părăsească piața bursieră din SUA.