Cautare




, Contributor

Tech |
|

Mai multe asociații din Germania au reclamat Apple din cauza noilor reguli de confidenţialitate a datelor 

Mai multe asociații germane care reprezintă industriile de media, internet şi publicitate au reclamat luni Apple, din cauza noilor reguli de confidențialitate.  
apple store

 Asociațiile au acuzat compania că emiterea noilor reguli privind confidențialitatea datelor utilizatorilor reprezintă un abuz şi o încălcare a legii concurenţei, transmite Reuters.

Plângerea a fost depusă la Biroul Federal German pentru Carteluri, transmite Financial Times

Ca urmare a acestor măsuri unilaterale, Apple împiedică toate companiile concurente să proceseze date relevante comerciale în ecosistemul său”, au afirmat mai multe asociații de afaceri într-un comunicat comun.

Noile reguli Apple au în vedere emiterea unui avertisment, prin care utilizatorii pot fi de acord ori pot refuza să fie urmăriţi online în scop publicitar.

Apple a respins argumentele asociațiilor, afirmând că noul cadru de reglementări inclus în software-ul său iOS 14 susţine confidenţialitatea personală.

Datele unui utilizator îi aparțin şi ar trebui ca acesta să decidă dacă să le partajeze şi cu cine”, a afirmat Apple într-un comunicat. ”Cu iOS 14, oferim utilizatorilor capacitatea de a alege dacă doresc sau nu să permită aplicaţiilor să îi urmărească prin conectarea informaţiilor lor cu date de la terţi, în scopul publicității, sau prin partajarea informaţiilor lor cu brokeri de date.”

O plângere similară a fost respinsă luna trecută de autoritatea de reglementare franceză în domeniul concurenţei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii