FacebookTwitterLinkedIn

Sensul psihologic al cititului

Într-un registru serios, am putea spune că poveștile sunt traduceri ale unor realități emoționale, un mod de a învăța din experiență și de a cerne esențele. Imaginarul aprinde noi înțelesuri, moduri de a vedea lucrurile și-i ajută pe copii să ia contact, în mod empatic, cu o formă pură de trăire, pe care o pot observa din afară, din ipostaza de ascultător sau cititor. Realitatea concretă capătă un sens cu totul nou, căci nu mai putem privi la fel un trandafir după ce citim „Micul Prinț”. Nu putem uita aventurile Cireșarilor, dar nici personajele fraților Grimm sau pe Alice cea minunată.

Lectura adaugă sens și țese intimitatea unei lumi interioare în care copilul și adultul de mai târziu oferă noi interpretări personale ale realității, învață să înțeleagă pe cont propriu fără a aștepta toate răspunsurile din exterior, ajunge să își stabilizeze valorile și să își explice singur realitatea – în baza raționamentului analogic, acest motor al creativității care nu se exprimă doar în cadrul activităților artistice – ci în orice situație de viață care necesită găsirea unor soluții. Lumile relevate de lectură contribuie la conturarea identității, a viziunii asupra lumii și la adâncirea simțului introspectiv.

Se spune că nu ne oprim din învățat pe parcursul vieții, iar cărțile reprezintă ferestre către noi idei, perspective, moduri de a înțelege lumea. Sigur că apare, în mod natural, și acel moment când ne detașăm de ceea ce deprindem din cărți și ne bazăm mai mult pe propria experiență. Totuși, ne putem întoarce la lectură ca la un bun prieten dacă ne construim acest obicei încă din copilărie. Există în noi o nevoie ancestrală de a ne explica lumea prin povești și de a descoperi în interiorul lor perle de înțelepciune.

Povestea este un spațiu de învățare interpersonală

Încă de mici, copiii adresează tot felul de întrebări când ascultă povești: „Era rău?“, „De ce mergea desculț?“, „A făcut bine?“, „Unde voia să ajungă?“, „De ce a plecat?“ etc. Ei își definesc astfel simțul valoric, își exprimă curiozitatea și realizează asocieri între propria experiență și experiența personajelor. Timpurile sunt aspre față de obiceiul de a citi. Lectura pare să nu mai reprezinte un mijloc de destindere pentru majoritatea copiilor, fiind în competiție cu tehnologia. S-a inversat ordinea: vedem filmul înainte sau fără să citim cartea. Fascinația  pentru efectele speciale precede înțelegerea ideilor expuse. Este, poate, nerealist să așteptăm de la copii să împărtășească pentru lectură o fascinație similară cu a noastră, în propria copilărie. Putem, totuși, să-i molipsim:

  • Citiți-le de timpuriu. Studiile arată că lectura poveștilor îi ajută începând de la 8 luni.
  • Împărtășiți-le copiilor poveștile preferate. Jucați-vă cu vocea și expresivitatea corporală pentru a le transmite dincolo de cuvinte. Puteți chiar să puneți în scenă cel puțin o mică parte din poveste prin joc de rol sau cu ajutorul păpușilor pentru degete. Sigur cei mici vor fi încântați.
  • Realizați un mic experiment senzorial: ghidați-i să observe o carte ca și cum s-ar întâlni cu ea pentru prima oară. Implicați cât mai multe simțuri: Ce vezi? Cum miroase? Cum e la atingere? Cum se aude când schimbi pagina? S-ar putea să observe detalii cărora nu sunt obișnuiți să acorde atenție.
  • Adresați-le întrebări în momentele cheie ale poveștilor: „Crezi că a făcut bine?”, „Tu ce ai fi făcut în locul personajului principal?”, „Ce crezi că se va întâmpla?”. Pentru copii mai mici, pot fi și întrebări despre ceea ce ați povestit până în acel punct, detalii ce țin de acțiune sau de numele personajelor.
  • După ce le citiți povestea, puteți să faceți schimb de roluri și să fie ei cei care „vă citesc”. S-ar putea să fiți surprinși de detaliile pe care și le amintesc fie și cu ajutorul imaginilor.
  • Începeți gradual: de la cărțile cu poze, la cele cu text predominant (clasa a II-a) și ulterior, la cele pe capitole (clasele a III-a  – a IV-a).
  • Stabiliți un ritual zilnic de lectură – în cazul preșcolarilor și al școlarilor mici, puteți citi înainte de culcare, dar dacă aveți copii mai mari, care știu deja să citească, puteți stabili ritualul unei „ore de lectură”, în care atât ei, cât și dvs. vă cufundați în cartea preferată. La final, puteți discuta despre ceea ce ați citit. Dacă observă interesul crescut al adulților pentru lectură fără a se simți obligat să citească, va fi curios să încerce.
  • Mergeți periodic la librărie sau la bibliotecă pentru a-l familiariza cu atmosfera și a alege împreună cartea ce urmează a fi citită.
  • Organizați o minibibliotecă a sa (începând cu vârsta școlară).
  • În cazul preadolescenților și al adolescenților, nu le criticați alegerile de lectură, mai degrabă invitați-i ulterior la o discuție despre motivele pentru care au ales cartea și ce au aflat cu ajutorul ei. Este un moment bun pentru a discuta argumentativ și a dezvolta gândirea critică. Le puteți propune inclusiv tematici filosofice pentru a-i provoca să își exprime părerea.