FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit acestuia, noul program de sprijin va înlocui cel cunoscut sub denumirea „Tomata”, care s-a derulat pe o perioadă de patru ani.

„Am spus că fostul program Tomata, care s-a derulat pe o perioadă de patru ani, nu va mai continua aşa şi am spus şi care sunt motivele: sumele foarte mari alocate şi efectul aşteptat care nu a mai venit, modul că a fost fraudat destul de grosolan, ca să mă exprim aşa, dar şi faptul că foarte mulţi legumicultori au cerut ca programul să fie extins la legume în spaţii protejate, nu doar la o legumă, astfel încât legumicultorii să aibă posibilitatea să cultive legumele care sunt cerute pe piaţă. De aceea am venit cu acest program, acest ajutor de minimis pentru susţinerea legumelor în spaţii protejate. Acum proiectul de HG este în curs de definitivare, în consultare cu mediul asociativ din legumicultură, şi se acordă pentru mai multe legume: ardei, castraveţi, tomate varza alba şi roşie şi vinete. Se acordă maximum 2.000 de euro pe o mie de metri pătraţi pe beneficiar pe an”, a exemplificat Adrian Oros.

Acesta a mai explicat că în cazul în care plafonul alocat pentru acest program este depăşit, suma se va reduce proporţional la toţi beneficiarii eligibili.

„ (…) Dacă valoarea alocată este depăşită, cuatumul se reduce proporţional, această sumă se repartizează la toţi beneficiarii eligibili. Schema se va derula prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ca să fie mai uşor verificabilă şi monitorizabilă, iar controalele se vor face de către comisii mixte APIA şi Direcţiile Agricole Judeţene”.

Plafonul total alocat pentru susţinerea creșterii legumelor în spaţii protejate este de 150 milioane de lei.