Mădălin Nițiș: „Admir oamenii de marketing care sunt și etici” - Forbes.ro
Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Mădălin Nițiș: „Admir oamenii de marketing care sunt și etici”

Mădălin Nițiș a ales „din prima” ce vrea să facă în viață: marketing și comunicare. A lucrat ani buni în piața de publicitate până când a trecut pe cealaltă „baricadă”, la client: director de marketing și comunicare la Visa România, Croația și Slovenia. Face parte din noua generație de oameni de marketing, care a studiat la Școala IAA.
Madalin Nitis

Mădălin Nițiș, Visa Manager Marketing&Communications România, Croația și Slovenia

Forbes: Când și în ce împrejurări ați descoperit domeniul comunicării și marketingului?

Mădălin Nițiș: Ca și tânăr consumator de TV, am prins perioada de „glorie” postcomunistă a primelor reclame din România. M-a atras și pshihologia, în general, și așa m-am gândit că mi-ar plăcea să construiesc campanii care să influențeze oamenii, dar, totodată, să-i informez corect, astfel încât să poată lua decizii asumate. Am luat atunci decizia să mă înscriu la Facultatea de Marketing de la ASE, prima serie de marketing propriuzisă, după ce s-a desprins de Facultatea de Comerț.

Forbes: Aveți modele profesionale în domeniul marketingului&comunicării, care v-au marcat și pe care le admirați?

Mădălin Nițiș: Admir oamenii de marketing care sunt și etici. E greu ca atunci când încerci să vinzi cu orice preț să-ți mai păstrezi etica în comunicare, în strategii și chiar în interacțiunea cu alți oameni. Admir companiile care își păstrează etica în comunicare și pentru mine Visa este una dintre ele.

Fobres: Cum v-ați angajat la multinaționala Visa?

Mădălin Nițiș: Înainte să ajung la Visa, am început de foarte tânăr. Începând cu vârsta de 18 ani, am lucrat cam șapte ani în diferite agenții de publicitate locale sau parte a grupurilor internaționale. Printre altele, am lucrat din agenție și pentru clientul Visa. Managementul de la Visa a fost mulțumit de campaniile pe care le-am livrat, de gândirea mea business oriented, așa că m-a plăcut și a fost o potrivire perfectă. A fost o încredere reciprocă pe care am construit mai departe campaniile de succes de azi.

Forbes: Care sunt cele mai spectaculoase proiecte pe care le-ați realizat până acum, în cariera profesională?

Mădălin Nițiș: Cea mai mare campanie pe care am lucrat a fost rebrandingul BCR din 2007-2008. Am câștigat și un premiu de eficiență Effie pentru brandul Chio, pe vremea când eram în agenție.

Însă, proiectul cu care mă mândresc cel mai tare este programul național de educație financiară gratuită pentru români, în parteneriat cu Ministerul Educației și Junior Achievement, lansat în 2012 și care a atins până acum peste 500.000 de persoane. Face parte din strategia de CSR a Visa și este, în acest moment, cel mai mare program de educație financiară din România, dar recunoscut ca un real succes și la nivel european.

Bineințeles, și ultimele campanii de comunicare pentru Visa au fost de succes și ne așteptăm la viitoare premii Effie.

În timpul liber, sunt membru activ în asociația IAA Young Professionals și am fost Director de Marketing pentru ei o bună perioadă. Sunt foarte mândru de cum a evoluat și această asociație, ajungând cea mai importantă în industria de marketing și comunicare.

Forbes: Trei planuri profesionale de viitor, dacă pot fi dezvăluite într-o singură frază.

Mădălin Nițiș: Campanii cu rezultate cât mai bune, un EMBA și un stil de viață echilibrat. (Zâmbește.)

 

Carte de vizită Mădălin Nițiș

Locul și data nașterii: Buftea (jud. Ilfov), 26 iunie 1985

Studii: Academia de Studii Economice – Marketing (2004 – 2008); Școala IAA de Marketing și Comunicare (2008).

Experiență:Visa Manager Marketing&Communications România, Croația și Slovenia (2011 – prezent);

– Senior Account Manager la Saatchi & Saatchi București (2008 – 2011);

– Account Executive at Young & Rubicam (2007 – 2008);

– Senior Producător la Carioca Advertising;

Organizator evenimente la TNT Expo.

Din 2007, este membru al IAA România și IAA Young Professionals.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii