Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

M-am săturat de “provocări”!

Petre_Barbu.jpg
O «provocare» bine plasată într-un comunicat de presă este mai eficientă decât scutul antirachetă de la Deveșelu.

Persoanele cu funcții importante trebuie neapărat să învețe un bagaj de cuvinte și expresii pentru a se diferenția de cei care n-au funcții. În acest bagaj se află și cuvântul: provocare. „Provocarea” asta oferă prestanță celor importanți față de „prostime”. Pentru că prostimea nu are „provocări”.

Când am citit pe Pagina de Media că Bogdan Prăjișteanu, șeful agenției de media MEC România, părăsește compania, mi s-a făcut rău. (Deși am făcut armata la Marină și știu foarte bine ce borâturi cumplite provoacă răul de mare.) Mi s-a făcut rău când am citit declarația sa de despărțire în care pomenea că, după ce își va finaliza o școală prin America, se va dedica „ulterior unei noi provocări în carieră”. Mi s-a făcut rău de la „provocări”: nici Prăjișteanu n-a putut să se abțină! De fapt, ca om important în businessul de media de la noi, era de așteptat să se folosească de „provocări”. (Asta-i „școala” de oameni importanți!) Prăjișteanu nu va fi ultimul om important care să pomenească de „provocări”. Înaintea lui au fost mii de persoane importante care, mai cu seamă la despărțirea de o firmă, de un guvern, de o agenție, de o sinecură, de un post călduț, au declarat că se află în fața…, că are… , că urmează… și că va da piept unor „noi provocări”.

Cred că acest cuvânt „magic” – povocarea – se învață la intrarea într-o corporație sau într-o instituție cât de cât cu vedere la bulevard. Neapărat trebuie să fie utilizat fie pe parcursul carierei, când lumea trebuie să afle că persoana a fost promovată în funcție (o provocare!), fie când prostimea trebuie să fie informată că pleacă din acea instituție (o nouă provocare!). Asta e moda: provocarea!

Nu contează că individul a fost dat afară, că i s-a tras un șut în fund, că a furat și paguba trebuie băgată sub preș, că este o mediocritate cu ifose sau că, dimpotrivă, este un bun profesionist, dar a avut de-a face cu niște șefi idioți, că a avut rezultate, dar alții i le-au însușit, că a muncit ca un bou și nimeni nu l-a apreciat, important este să băgăm ceva cu „provocarea”!  Omul are alte provocări și în locul său va veni un alt om pe funcție, cu alte „provocări”. Provocarea asta este bună în orice situație, nu rănește limba, nu provoacă hemoroizi, temperează orgoliile, domolește confruntarea, hai s-o lăsăm baltă, fiecare să-și vadă de viața sa! O „provocare” bine plasată într-un comunicat de presă, într-un interviu, într-un articol-pictorial plătit, într-o declarație dată printre dinți este mai eficientă decât scutul antirachetă de la Deveșelu. O „provocare” nu obligă pe nimeni. 

„Provocarea” este, în esență, o altă mostră de ipocrizie în lumea noastră din ce în ce mai falsă, lacomă și superficială. După atâtea „provocări” vehiculate și lustruite, înțelegem că ceva este putred în acea despărțire. Dar ne este lene să ne mai punem întrebări. Așa că tragem o mică bârfă la umbra „provocării” pe seama celui care are abia a fost „provocat”.

Oare de ce în astfel de situații, persoana respectivă n-ar putea să fie „atinsă” de aripa sincerității? Să spună ce simte: mă duc să mă îmbăt, mă duc la pescuit, am să fac „ocolul Pământului în 80 de zile”, mă închid trei zile cu o blondă într-o cameră de hotel, mă duc să fac cartofi prăjiți, plec la mama! De ce? N-am întâlnit niciun astfel de individ care să spună: habar n-am ce-o să fac! Nu ne-ar fi mai simpatic?

Este o iluzie această simplă dorință. Pentru că persoanele importante nu pot să vorbească la fel ca oamenii fără funcții. Importanța funcției, imaginea firmei, brandul personal, toate la un loc îl obligă pe mușteriu la folosirea șablonului ipocrit cu care a fost educat, îndoctrinat, spălat pe creier. 

Cred că un om liber, care gândește cu mintea lui, este mai curajos decât unul cu „noi provocări” notate pentru public. De aceea m-am săturat de „provocările” din jurul meu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii