
În perioada 1.I‐30.XI.2017, comparativ cu perioada 1.I‐30.XI.2016, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut cu 11,7%.
Noiembrie 2017 comparativ cu octombrie 2017
Cifra de afaceri din industrie, în luna noiembrie 2017, comparativ cu luna precedentă, pe total a scăzut cu 0,7%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (‐0,9%). Industria extractivă a crescut cu 3,5%.
Pe marile grupe industriale scăderi au înregistrat: industria bunurilor intermediare (‐2,3%), industria energetică (‐1,3%) şi industria bunurilor de uz curent (‐0,3%). Creşteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,7%) şi industria bunurilor de capital (+0,5%).
Noiembrie 2017 comparativ cu noiembrie 2016
Cifra de afaceri din industrie, în luna noiembrie 2017, faţă de luna noiembrie 2016, a crescut pe ansamblu cu 12,4%, ca urmare a creşterilor din industria extractivă (+17,8%) şi industria prelucrătoare (+12,3%).
Pe marile grupe industriale creşteri au înregistrat: industria energetică (+21,7%), industria bunurilor de capital (+16,1%), industria bunurilor intermediare (+11,2%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,7%) şi industria bunurilor de uz curent (+6,9%).
Perioada 1.I‐30.XI.2017 comparativ cu perioada 1.I‐30.XI.2016
Cifra de afaceri din industrie, în perioada 1.I‐30.XI.2017, comparativ cu perioada 1.I‐30.XI.2016, a crescut pe ansamblu cu 11,7% datorită creşterii industriei extractive (+17,2%) şi industriei prelucrătoare (+11,6%).
Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s‐au înregistrat în sectoarele: industria energetică (+21,2%), industria bunurilor de capital (+16,3%), industria bunurilor intermediare (+10,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+8,2%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,8%).