Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Lumea magică a unui fotograf care a făcut trecerea între România și Hollywood: incredibilul Kristian Schuller

KRISTIAN_SCHULLER_90_DAYS_BUTTERFLY_RGB_ßER_45X30.jpg
A studiat cu Vivienne Westwood și a avut același mentor ca Alexander McQueen, semnează fotografiile faimosului calendar Campari 2013, iar Parisul îi găzduiește în prezent o expoziție de fotografii inspirate de strania lume a circului. Cum a ajuns Kristian Schuller din România – țara sa de origine – în prima ligă a fotografiei de modă?

Prezentat integral în primul număr „Up by Forbes“, celebrul calendar Campari 2013 are ca personaje principale cele mai răspândite 13 superstiții (de la pisica neagră la oglinda spartă) și pe superba Penelope Cruz îmbrăcată într-o culoare recunoscută drept remediu împotriva deochiului și a gândurilor rele: roșul-aprins.

Cadrele complet cinematografice care au vrăjit lumea-ntreagă, demitizând ideea de superstiție, au fost compuse de către fotograful parizian de origine română Kristian Schuller, renumit pentru pictorialele sale realizate pentru Vogue, Elle sau Harper’s Bazaar, pentru cartea de fotografie „90 Days One Dream“, dar și pentru un shooting inedit – „Portrait Transilvania“ – realizat în țara noastră în 2007.

„În Transilvania m-am născut și tot acolo m-am însurat, exact cele două lucruri de bază ale vieții mele“, ne povestește Kristian. „Trecutul reprezintă fundamentul unei vieți și, indiferent încotro te duci și unde ai ocazia să muncești, e important să știi exact de unde ai venit“.

Nu doar el o știe, ci și toți cei din jur: deși părinții săi au emigrat în Germania pe când era copil, iar Kristian a călătorit prin toată lumea înainte de a se stabili la Paris (unde locuiește împreună cu soția sa, designer de modă), în toate interviurile și prezentările sale am regăsit la loc de cinste faptul că s-a născut în România. „Fiecare țară și cultură în care am trăit a avut un impact asupra vieții mele și, chiar dacă provin dintr-o minoritate germană, influența României, locul în care m-am născut, a fost și este întotdeauna prezentă“.

Clic aici pentru o galerie foto semnată de către Kristian Schuller.

Clic aici pentru a vedea fotografiile calendarului Campari cu Penelope Cruz, realizat de Kristian Schuller

Deși arta fotografică i-a adus celebritatea mondială, înainte de a-și deschide studioul foto de la Paris Kristian a studiat cu Vivienne Westwood, urmându-și o pasiune mai veche din copilărie: designul de modă. Își amintește și acum singurele două activități care îl interesau la vârsta de 11 ani: să-și creeze haine și apoi să se fotografieze purtându-le.

Vivienne Westwood a fost cea care l-a introdus în lumea modei, aducându-l la Paris spre a cunoaște atmosfera shootingurilor și a show-urilor de modă. Pentru că fotografia rămânea coordonata indispensabilă în toate activitățile sale (când realiza un nou design, primul pas era să-l fotografieze cât mai spectaculos), totul a culminat, însă, cu un job de fotograf la Săptămâna Modei de la Paris.

Și, chiar dacă la încheierea studiilor s-a trezit cu o diplomă de fashion în mână, pasiunea pentru fotografie a ieșit în cele din urmă câștigătoare: „Am realizat că în postura de designer, dacă ești norocos și talentat faci două prezentări pe an și în restul timpului stai închis în studioul tău și creezi“, își amintește el. „Ca fotograf, poți să vezi lumea, iar eu, ca un copil născut în România, dincolo de Cortina de Fier, îmi doream să văd lumea“.

A ajuns s-o bată kilometru cu kilometru, după ce Isabella Blow – regretatul editor de modă britanic care l-a descoperit și pe Alexander McQueen – l-a prezentat celor de la trustul de presă Condé Nast: „După câțiva ani mi-am dat seama că mă simțeam mult mai bine cu camera foto în mână decât cu acul și ața în mână“.

Odată stabilit la Paris, Kristian începe să fie tot mai inspirat de lumea cinematografiei, de istoria artei și de atmosfera fascinant de stranie a fotografiilor vintage. Principalele subiecte ale creației sale sunt femeia, cu toate fațetele ei, și respectiv lumea visului, melanjul celor două explicând și atmosfera strălucitoare și onirică a fotografiilor sale. Profilul său creativ se regăsește și în cadrele Calendarului Campari 2013, unde frumoasa Penelope Cruz recreează superstiții străvechi într-o atmosferă ce ne duce cu gândul tot la acea lume de fantezie la care avem acces doar atunci când închidem ochii și ne lăsăm gândurile să zboare.

Expoziția găzduită în prezent la galeria Acte 2 Rive Gauche din Paris – „Magic Circus“ – cuprinde fotografiile sale realizate la Capetown și în Los Angeles, având în prim-plan personajele unei alte lumi imaginare: un univers în care femeile elegante și strălucitoare, cu rochiile făcute din mii de fluturi, împart cadrul cu clovnii, elefanții și acrobații care evoluează la trapez.

Și, chiar dacă a atins un nivel al succesului care îl plasează în prima ligă a fotografilor de modă, secretul reușitei stă tocmai în optimismul entuziast care nu l-a părăsit nicio clipă: „De câte ori am avut un shooting reușit – indiferent dacă era în România sau pentru un proiect internațional precum calendarul Campari – am avut mereu sentimentul că am mai făcut încă un pas important în carieră“.

Clic aici pentru o galerie foto semnată de către Kristian Schuller.

Clic aici pentru a vedea fotografiile calendarului Campari cu Penelope Cruz, realizat de Kristian Schuller

Spre deosebire de alți fotografi care fac mai întâi ucenicie pe lângă alți artiști cu mai multă experiență, Kristian nu a fost niciodată asistent, nu a făcut muncă de editare și nici nu a jucat vreodată rolul băiatului care aranjează luminile și cadrul. „Am început când aveam 27 de ani (în prezent are 43, n.red) și am vrut să mă lansez din prima, fără să fiu asistentul nimănui“.

Crezul său este că un fotograf nu trebuie să devină niciodată prea mulțumit de cadrele lui, ci dimpotrivă, să exploreze unghiuri, să exerseze neîncetat și să fie mereu concentrat pe momentul prezent: „Trebuie să te gândești la ceea ce faci, nu să pozezi bum, bum, bum, trebuie să te gândești la lumini, la scopul ședinței foto, să faci mai puține poze și mai bune, să te axezi pe ceea ce vrei să îți iasă în final“.

Înainte de a pune mâna pe cameră, un fotograf bun ar trebui – în viziunea lui Kristian – să știe exact ce vrea să obțină de la model și de la cadru în sine.  După ce i-am văzut prima oară imaginile din „Magic Circus“, am râs gândindu-mă la un citat regăsit într-un interviu mai vechi, acordat de Kristian unei publicații germane: „Ar fi minunat dacă toate femeile din lume ar putea să meargă pe stradă cu rochiile lungi fluturând în bătaia vântului, ca în ședințele foto, ar fi absolut genial!“.

Ca fotograf de modă, stilul lui Kristian are puternic impregnat acest glamour cu accente de fantezie, iar în cadrele sale personajele ni se înfățișează puternice, sexy, pline de viață. Exact așa cum visează orice femeie văzându-i fotografiile cu rochii spectaculoase fluturând în bătaia vântului…

„Un poet folosește cuvintele, un cântăreț își folosește vocea, iar eu am ocazia să-mi exprim fanteziile și gândurile prin intermediul unei camere foto“, concluzionează Kristian. „Când eram mic, îmi plăcea să merg în culise la teatrul unde lucra tatăl meu (dramaturgul și regizorul de teatru Frieder Schuller n.red), apoi m-am îndrăgostit de filmele lui Fellini, iar ceea ce fac acum este propriul meu dar, prin care pot să arăt și altora universul din imaginația mea".

Clic aici pentru o galerie foto semnată de către Kristian Schuller.

Clic aici pentru a vedea fotografiile calendarului Campari cu Penelope Cruz, realizat de Kristian Schuller

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii