FacebookTwitterLinkedIn

Ludovic Orban: „Nu ne dorim să mai impunem nicio restricţie, nu ne dorim să mai luăm nicio măsură care să aibă vreun efect negativ asupra economiei. Economia reporneşte, are nevoie de susţinere, oamenii au nevoie de locuri de muncă, companiile trebuie să funcţioneze, economia trebuie să se dezvolte şi nu ne dorim niciun fel de măsură care să aibă un impact negativ asupra economiei sau să mai introducem vreo restricţie care să limiteze drepturi”, a conform Agerpres.

Premierul a subliniat însă că acest lucru depinde de respectarea regulilor şi de oprirea răspândirii virusului.

Întrebat dacă se impune amânarea alegerilor locale, în situaţia în care numărul de cazuri nu este stabilizat, Orban a explicat că problema se pune „dacă derularea campaniei electorale şi organizarea alegerilor creează un risc epidemiologic suplimentar sau nu”.

“Nu ne dorim să ajungem în situaţia în care să discutăm de amânarea alegerilor, dar dacă va fi necesar suntem pregătiţi pentru orice măsură pentru a apăra sănătatea populaţiei”, a precizat premierul.