Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

ForbesForward |
|

Ludovic Orban, premierul României: În timpul pandemiei provocate de virusul COVID-19, economia trebuie să funcționeze cât mai aproape de normal

Premierul Ludovic Orban a declarat, într-o conferință de presă de la Vila Lac, că a constituit un grup de lucru care să analizeze impactul economic al epidemiei și care să pregătească o serie de măsuri necesare pentru a susține toate domeniile economice care sunt afectate.
Ludovic Orban - government meeting - Romania

Premierul a adăugat că economia trebuie să funcționeze, iar românii nu trebuie să se ferească să meargă la locul de muncă. Premierul a declarat că, din păcate, această epidemie are un efect negativ asupra multor domenii economice.

„Este clar că în domeniul transportului, atât rutier, cât și de marfă, în domeniul industriei ospitalității – hoteluri, restaurante, cafenele – în domeniul publicității, al organizării de evenimente, ca și în alte domenii, impactul epidemiei este foarte mare și guvernul este pregătit, în cursul săptămânii viitoare, printr-o consultare amplă a partenerilor sociali, atât a patronatelor, cât și a sindicatelor, să adopte măsuri rapide pentru susținerea companiilor din domeniile afectate și pentru susținerea angajaților care lucrează la aceste companii și care riscă să aibă de suferit de pe urma reducerii drastice a activității”, a spus Ludovic Orban.

De asemenea, el a spus că se vor efectua în continuare analize, studii de impact, astfel încât să adopte, oricând este necesar, măsuri care să poată să vină în sprijinul unei zone care este afectată de economie.

„Solicit către toți angajații instituțiilor statului să fie pe deplin mobilizați, să susțină toate măsurile care sunt adoptate de guvern, iar către mediul privat să fie extrem de dispuși spre dialog, spre cooperare, spre adoptarea celor mai bune decizii, pentru că noi ne dorim, ca guvern, să adoptăm cele mai bune soluții care să permită mersul înainte al economiei. Economia trebuie să funcționeze, economia este fundamentală, ea trebuie să meargă în condițiile în care sunt date cât mai aproape de normal”, a adăugat Prim-ministrul țării.

Premierul a declarat că în România răspândirea virusului s-a realizat mult mai încet, iar numărul de cazuri diagnosticate este încă relativ mic, acest lucru fiind cea mai bună dovadă că toate măsurile adoptate au fost eficiente.

„În toată perioada de interimat, guvernul a funcționat cu toată capacitatea și a folosit toate instrumentele pe care le-a avut la dispoziție pentru a se lupta cu epidemia de coronavirus și pentru a asigura buna guvernare a României.  În acest sens, este suficient să vedem datele privind evoluția numărului de cazuri în țări europene”, spune premierul.

În data de 26 februarie, când în România era un singur caz, în Austria erau două cazuri, în Spania erau două cazuri. Comparativ, în data de ieri, în România erau 123 de cazuri, în Austria erau înregistrate peste 500 de cazuri, iar în Spania erau înregistrate 4.221 de cazuri. Ludovic Orban spune însă că din acest moment, limitarea răspândirii virusului depinde de cetățeni.

Premierul Ludovic Orban a făcut, apel la populaţie să nu se aprovizioneze peste necesităţile normale, asigurând că nu există riscul apariţiei unei penurii.

„Nu trebuie să vă aprovizionaţi peste necesităţile normale, nu există riscul (…) unei penurii de anumite categorii alimentare”, a transmis Orban.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii