FacebookTwitterLinkedIn

Premierul a declarat că în pachetul de măsuri se regăsește plata șomajului tehnic pentru angajații din companiile care și-au încetat activitatea, precum și injectarea de bani în economie, relatează Digi24.

„Vom adopta un prim set de măsuri pentru a veni în sprijinul companiilor afectate, dar va trebui să urmărim în continuare cu foarte mare atenție ce se întâmplă în economie, nu doar în cea românească, pentru a căuta să găsim soluții pentru a reduce impactul negativ. Deocamdată, măsurile la care ne-am gândit sunt măsuri de a susține financiar, de la buget, efortul de plată a ceea ce se numește șomajul tehnic”, a declarat Premierul.

Este de aşteptat ca în şedinţa de guvern de miercuri să fie adoptate o serie de acte normative vizând o mai bună acţiune pentru limitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus şi măsuri de sprijin real al domeniilor economice afectate, după cum preciza premierul.

„A nu susține aceste companii, înseamnă a nu susține angajații. Vom lua măsuri în ceea ce privește asigurarea capitalului de lucru. Vizează toate companiile. Noi trebuie să asigură capitalul de lucru pentru a susține aceste companii. Va trebui să injectăm bani în economie. Va trebui să creștem investițiile, alocările financiare. Va trebui să luăm măsuri care să permită dezvoltarea companiilor în domenii în care există oprtunități de dezvoltare. Este păcat să nu folosim cererea de azi pentru a putea permite ca anumite companii românești să producă cele necesare pentru lupta cu coronavirusul”, a adăugat Ludovic Orban.