Cautare




, Staff

Lifestyle |
|

Lucratul de acasă poate deveni o preferință dacă ții cont de câteva lucruri esențiale

Regulile de lucru se schimbă când casa se transformă în birou. Dar în această situație nouă, cauzată de pandemia de coronavirus, cum echilibrezi eficiența cu sănătatea și starea generală de bine? Iată sfaturile Alexandrei Samuel, cercetătoare în tehnologie, scriitoare și colaboratoare a publicației Wall Street Journal, care a lucrat mai mult de acasă în ultimii 22 de ani. Iar de patru ani face asta alături de soțul ei.
 aboneaza-te
work from home

Renunță la programul fix de opt ore

Când ești la birou, nu muncești niciodată opt ore cap-coadă. Ele sunt întrerupte de întâlniri, discuții, sedințe și pălăvrăgeli cu colegii. Așadar, acasă, nu pune presiune pe tine să muncești fără nicio pauză.

„Încerc să nu rămân concentrată pe ceasul de pe perete și să aștept ora 5 PM; ziua mea de muncă se încheie când am terminat munca pe care trebuie să o fac și, dacă îmi ating limita de oboseală sau nu mai am stare, fac o pauză prelungită sau ies la plimbare”, spune Alexandra. Ea mai recomandă să ții legătura prin apeluri video atât cu colegii, cât și cu prietenii sau alte rude.

Alege trei lucruri pe care să le faci într-o zi

Când nu ești la birou și practic nu știi exact când începe și când se termină ziua de lucru, ai nevoie de o structură care să-ți organizeze activitatea.

„Îmi place să-mi aleg trei priorități pentru fiecare zi și să le împărtășesc cu un coleg (sau grup de colegi) devreme, prin chat sau prin e-mail, lucru care îmi dă un sentiment de responsabilitate pentru ceea ce am de făcut. Îmi încep astfel ziua stabilind cele mai importante sarcini.”

Alege un alt model de gestionare a timpului

Dacă vrei să te bucuri de avantajele unui program nu foarte strict, ai nevoie de un mod diferit de a-ți  gestiona timpul și de a te asigura că lucrezi într-un ritm adecvat.

„Cele trei lucruri pe care le faci zilnic, menționate anterior, pot face parte din sistemul respectiv, dar este, de asemenea, util să-ți configurezi alte structuri care să te ajute să vezi cum curge timpul. Expertul în productivitate, Mike Vardy, a propus ideea de cadru temporal, pentru a descrie faptul că atribui anumite zile sau săptămâni unor sarcini sau tipuri de sarcini specifice; îți pot crea o rubrică separată în  aplicația de calendar, unde poți vedea ce părți ale zilei sau ale săptămânii sunt dedicate anumitor activități.”

Ține cont de ciclurile naturale de energie ale corpului tău

Când lucrezi într-un birou, trebuie să fii mereu în formă, fie că ai o explozie de energie, fie că ești în prag de epuizare și ai nevoie disperată de o pauză. Când lucrezi de acasă, te bucuri de mai multă flexibilitate și poți să lucrezi în funcție de aceste cicluri naturale de energie ale organismului tău – atât timp cât nu stai numai de pălăvrăgeală. 

Ai grijă de sănătatea mentală

Când lucrezi de acasă – și mai ales dacă faci asta în timp ce locuiești singur – este foarte important să ai o disciplină de lucru astfel încât să nu te pierzi într-o mare de sarcini și deadline-uri. Acest lucru te ajută  să nu-ți pui în pericol sănătatea mentală și starea de bine. „Când m-am întors la munca solo acum câțiva ani, am testat câteva aplicații diferite de monitorizare a stării de spirit și de reflecție zilnică, care m-au determinat să acord atenție stării mele de spirit și stării emoționale cel puțin o dată pe zi.”

Așadar, să lucrezi de la distanță, devine, la un moment dat, o deprindere, exact ca orice altă obișnuință profesională, spune Alexandra Samuel. Vei avea nevoie de puțin timp și de ceva practică – dacă transformi starea de bine și productivitatea în priorități, s-ar putea, ca peste câteva luni, să preferi să lucrezi de acasă mai mult decât la birou.

Puteți citi articolul integral în limba engleză AICI.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii