FacebookTwitterLinkedIn

Lucian Bode: „Decizia Guvernului este una foarte clară: la nivelul anului 2021 salariile în sistemul bugetar sunt îngheţate. La sfârşitul anului, analizând situaţia în care ne aflăm (…), am constatat că un drept câştigat de mulţi ani, şi anume un spor, titlul de specialist de clasă – e un spor de 2,5%, 5%, 7,5%, care se aplică în funcţie de vechime, pentru aproximativ 76.000 de angajaţi ai MAI – nu se aplica. Nu au fost bani, nu au fost prinşi în buget.

Eu am dat un semnal de deschidere spre dialog şi discutând cu primul-ministru Florin Cîţu, anul trecut, am spus: în regulă, în 2021 salariile vor fi îngheţate, dar în limita bugetului vă rog să îmi permiteţi să negociez cu structurile sindicale acordarea acestui drept, pentru că nu vorbim de o majorare, nu vorbim de un moft, vorbim de acordarea unui drept cu un impact undeva la 119 milioane de lei. Acest drept va fi acordat în 2021″, conform Agerpres.