FacebookTwitterLinkedIn

Citind orice memoir sau jurnal de călătorii al unui personaj iconic din istorie ori privind fotografii vechi ale personalităților, un amănunt sare în ochi sau se decupează din cuvintele lor: nelipsitul și prețiosul bagaj Louis Vuitton.

În vremurile în care să călătorești cât mai departe de casă reprezenta suprema aventură a unei vieți, relația dintre posesor și valiza cu care colinda lumea se forja pe un amestec de utilitate, fascinație și simbol al statutului social. Inițialele trecute discret pe canvas-ul Monogram sau Damier erau semnul apartenenței la un cerc închis și exclusivist, al privilegiaților care puteau vedea lumea, trăind în același timp „the good life“.

Chiar dacă noțiunea de călătorie a devenit mult mai accesibilă și comună în zilele noastre, iar nevoile noastre practice au crescut exponențial față de vremurile în care artistocrații de viță veche călătoreau cu un întreg alai de majordomi, plăcerea pentru de lucrurile frumoase persistă, iar călătorii sunt o categorie chiar și mai predispusă la finețuri de amănunt. Când ai ocazia să umbli și să cunoști colțuri fascinante ale planetei, apetitul tău pentru frumusețe crește exponențial, ca și exigența la detalii și nevoia de simplitate studiată.

Un geamantan nu mai e doar un geamantan, e un companion de aventură, a cărui alegere nu poate fi lăsată pe seama hazardului.

Călător fervent la rândul său, designerul industrial Marc Newson a pornit tocmai de la aceste nevoi exacerbate și totuși atemporale ale călătorului modern. „Ceea ce m-a determinat să-mi unesc forțele cu Louis Vuitton a fost provocarea de a crea un nou și grozav tip de bagaj“, explică el. „Călătorind foarte mult, simt că sunt omul potrivit, nu doar din postura designerului, ci din cea a clientului final“.

Noile bagaje rulante LV au în compoziție un nou tip de compozit de polipropilenă, extrem de subțire, ușor și elastic, turnat sub forma unei matrice de diferite straturi suprapuse, care constituie structura efectivă a valizelor. Și materialul Monogram canvas a fost  special (re)creat pentru bagajerie, într-o nouă formă ușoară, o reducere de aproape 50% a greutății, fără a afecta în vreun fel caracteristicile și textura originală.

Mânerul retractabil din aluminiu anodizat a fost relocat în exteriorul geamantanului, într-un compartiment special, pentru a crește dimensiunea spațiului de depozitare din interior. Până acum, faptul că mânerul și sistemul lui metalic se aflau practic în corpul principal al geamantanului făcea neregulată suprafața interioară, răpind spațiu prețios și făcând mai anevoioasă așezarea hainelor pe deasupra curbelor metalice ieșite în relief. S-a terminat cu această situație!

160420-12_582_B

În plus, o nouă „balama” transversală a fost incorporată în structura geamantanului, la fel ca la cuferele clasice Louis Vuitton, pentru ca deschiderea să se facă la 180 de grade. Sistemul de securizare este ultra-subțire, din aluminiu, cu o combinație de trei cifre, fiind integrat într-un singur fermoar spre a reduce greutatea și a înlesni procesul de închidere a valizei. Cât despre roțile miniaturale, în cele 18 luni de lucru intens la noul concept de bagaj, ele au fost gândite de către specialiștii LV pentru a fi cât mai silențioase în mișcarea lor lină la 360 de grade, asigurând o bună manevrabilitate a valizei.

Per total, toate aceste ajustări și artificii tehnologice au condus la economii substanțiale de spațiu și greutate. Volumul interior a crescut cu 15% față de valizele tradiționale existente pe piață, iar greutatea este de doar 2,7 kilograme pentru varianta de dimensiune 50, respectiv de
3 kilograme pentru cea de 55.

„Pot spune cu toată îndrăzneala că ne străduim să facem pionierat cu unul dintre cele mai ușoare produse de acest fel de pe piață, iar din perspectivă tehnică este de asemenea unul dintre cele mai riguros-concepute proiecte“, explică Marc Newson, adăugând că, atunci când călătorește, ține morțiș ca tot ceea ce ia cu el să încapă într-o geantă de o anumită dimensiune.

De aici și strădania de a crea un produs care să bifeze toate aceste elemente pe care doar călătorii le știu bine și să devină „produsul ideal pentru o persoană așa ca mine, care călătorește mult, dar nu vrea să ia cu ea nimic mai mult decât strictul necesar pentru respectivul voiaj”.

Pentru moment, geamantanul vine în material Monogram, Monogram Eclipse, Damier Graphite, piele Taiga, în piele naturală de vacă și într-un curcubeu de 7 culori de piele Epi. Ca dimensiune, celor două variante de cabină – 50 și 55 – li se va alătura în viitor varianta de dimensiune 70, potrivită pentru check-in.

Până atunci, și variantele actuale pot fi lăsate la check-in, având în vedere că există o husă protectoare specială pentru asemenea situații, dar și o mulțime de accesorii speciale care pot fi atașate geamantanului pentru mai multă ergonomie și utilitate: de la o servietă care se prinde perfect de geamantan până la un buzunar ranforsat pentru laptop, un pouch de accesorii, un set de pouches pentru pantofi și un portmantou pentru haine. De asemenea, eticheta de bagaj și pouch-ul de accesorii cu care vine dotată fiecare valiză pot fi personalizate pentru fiecare călător în parte.

160420-12_610

Primele două fotografii, de sus în jos: Patrick Demarchalier pentru Louis Vuitton; 

Ultimele două fotografii: Louis Vuitton.