FacebookTwitterLinkedIn

Louis Vuitton anunță deschiderea, pe 15 februarie, a primului restaurant al Casei. Este vorba, de fapt, de o cafenea – Cafe V, al cărei meniu este realizat de celebrul chef Yosuke Suga. Acesta este cunoscut pentru restaurantul său din Tokyo – Sugalabo, inclus pe în topul 50 Best Restaurants. Suga este un pasionat al ingredientelor specific japoneze și organizează în restaurantul din Tokyo adevărate cine spectacol pentru oaspeții săi. Rezervarea unui loc și intrarea în restaurant sunt chestiuni strict secrete.

O versiune specială a restaurantului – Sugalabo V, va fi inclusă în noul magazin din Osaka, dincolo de barul cafenelei. Acesta va avea caracter exclusivist și un număr limitat de locuri doar pentru servirea cinei. Designerul Tokujin Yoshioka a realizat o placă de încărcare wireless pentru telefoane. Modelul gândit de el a servit ca punct de plecare pentru mobilierul și vesela restaurantului.

Cafe V este amplasată pe o terasă deschisă și aerisită, astfel încât vizitatorii se pot simți mai aproape de cer și se pot bucura de reflecțiile spectaculoase ale soarelui.

Noul boutique Louis Vuitton din Osaka este rezultatul unei colaborări între arhitecții Jun Aoki și Peter Marino, care împărtășesc o relație de lungă durată cu Casa Franceză. Clădirea are patru niveluri și este oglinda a ceea ce orașul Osaka reprezintă pentru Japonia: cel mai important port și un hub turistic în continuă dezvoltare. Aoki a mai lucrat și pentru alte magazine Louis Vuitton atât din Japonia, cât și din întreaga lume, inclusiv pentru cel de pe Fifth Avenue, din New York.

Pentru reprezentanța Louis Vuitton din Osaka, Jun Aoki a proiectat o structură albă și aerisită, inspirată de către Higaki-Kaisen, un cargobot tradițional japonez. Structura metalică învăluită, în special, de lumina naturală creează impresia unei bărci care plutește pe apă. La interior, arhitectul Peter Marino a folosit aceleași surse de inspirație„maritime”. Podelele dim lemn amintesc de punțile unui vas, iar tavanele metalice te duc cu gândul la un yacht de dimensiuni mari, gata să plece în cea mai captivantă aventură.