
Salariile din Silicon Valley s-au dublat în ultimii ani, iar, pe lângă recompensa financiară, au crescut bonusurile non-financiare care, de multe ori, par a fi fantastice.
În țara noastră, managerii companiilor de IT copiază din ce în ce mai mult acest model, creându-se astfel două extreme: cea a IT-iștilor care se bucură de numeroase seturi de beneficicii și cea a companiilor relativ mici, în care munca de opt ore este plătită de foarte multe ori prost, fără a se oferi niciun alt tip de bonusuri non-salariale.
,,Companiile de IT cresc copii răsfățați”
Lorand Soares Szasz, business coach și trainer, declară că vede în angajații din marile companii de IT niște ,,copii răsfățați ai pieței actuale” și că se declară îngrijorat de viitorul acestora. Vede istoria repetându-se: în scurt timp chiar și specialiștii est-europeni vor deveni prea scump de întreținut, așa că următoarea destinație a acestor companii va fi prin țările sărace ale Asiei.
Problema este că lasă în urmă niște profesioniști în adevăratul sens al cuvântului, dar neangajabili. ,,Nu le poți oferi tot, să pleci și să crezi că își vor reveni într-o piață în care nu li se oferă toate beneficiile la care au visat. Când vor pleca aceste companii către India sau Pakistan, vom avea o grămadă de copii răsfățați neangajabili” spune business coach-ul.
IMM-urile – fără șansă
Lorand Soares Szasz a întâlnit tot felul de antreprenori și manageri la cursurile sale. De la manageri de corporații la angajați în IMM-uri, a văzut toate mentalitățile posibile în business. Problema pe care o semnalează este că oricât s-ar strădui un proprietar de IMM să recruteze un fost angajat de companie mare de IT, nu va avea nicio șansă. Aici vede marele minus al acestui sistem de recompensare – ,,oferi tot până când devine prea scump pentru tine, după care îl lași singur într-o piață în care nu mai este adaptat sub nicio formă.”
Economia recunoștinței
După ce a adunat peste 100.000 de români din țară și din străinătate la cursurile sale despre antreprenoriat și vânzări, business coach-ul consideră că e nevoie de educație în ceea ce privește motivarea și fidelizarea angajaților. ,,Mi-ar plăcea să nu mai văd extreme – să existe o altă cultură atât a angajatului, cât și a managerului. Până la urmă, o societate în care unii muncitori primesc tot, iar ceilalți abia își plătesc facturile nu are cum să evolueze” declară acesta.
O economie stabilă trebuie să încurajeze recunoștința față angajat și respectul față de munca acestuia, nu răsfățul. Despre strategiile de a motiva și recompensa angajații va vorbi, în premieră, în cadrul workshop-ului: ,,7 pași pentru a construi echipă fantastică.” în 28 iulie la Cluj-Napoca – înscrieri aici și 30 iulie la București – înscrieri aici.