Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Lidl România susține „Găina care a născut pui vii”, un proiect de educare a liceenilor despre fake news organizat de Școala de Valori & WizeGen

„Găina care a nascut pui vii”, un proiect de media literacy inițiat de Ana-Maria Diceanu, specialist în comunicarea de criză, și jurnalistul Tudor Mușat, alături de Școala de Valori & WizeGen, își propune să ajungă anul acesta la 1.000 de elevi din toată țara pentru a-i ajuta să descifreze corect mesajele din media de astăzi.
televiziune_stiri

Lidl Romania susține Școala de Valori în acest proiect, prin programul său de grant-uri „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”.

Cu ajutorul Lidl România, va fi lansat anul acesta un ghid pentru profesori, astfel încât aceștia să poată continua educarea tinerilor în vederea înțelegerii fenomenului de fake news și dezvoltarea unei gândiri critice care să îi ajute la depistarea acestora.

De asemenea, proiectul o să se adreseze și profesorilor, Școala de Valori & WizeGen, organizând workshop-uri pentru aceștia. Întălnirile o să ofere profesorilor instrumentele necesare pentru ca aceștia să continue discuțiile despre fake news și consumul responsabil de mass media la clasă.

Ana-Maria Diceanu, specialist comunicare: “Tinerii și social media sunt ca Bonnie și Clyde, nedespărțiti, dar letali în combinație daca se pierd cu firea. În acest context mi se pare esențial ca tinerii să învețe să descifereze corect un mesaj, o informație și să înțeleagă că sunt responsabili atunci când dau share. Dintr-un prim reseach am aflat că aproximativ 40% dintre elevii cu care ne-am întâlnit până acum au dat share unei informații despre care ulterior au aflat că este falsă”.

La întâlnirile cu Ana-Maria Diceanu și Tudor Mușat elevii învață cum să citească știrile, cum să depisteze știrile false, cum să dea share unei informații în mod responsabil și de asemenea, cum facem content în social media fără să lezam pe nimeni.

CONSUMUL DE PUBLICITATE TV PENTRU SUPERMARKETURI

Ce întrebări să își pună pentru a verifica veridicitatea informațiilor pe care le citesc, care este diferența între știre și advertorial, cum iau naștere știrile, care este diferenta între mass-media și social media și ce înseamnă să fii responsabil în social media, sunt alte teme pe care cei doi le aduc în fața tinerilor.

Tudor Mușat: “Cred că jurnaliștii responsabili ar trebui să fie primii care să facă transparent modul în care se selectează și se prezintă știrile, să arate limitele unui act jurnalistic, atunci când e cazul și să-și îndemne publicul să se informeze din mai multe surse. Poate părea un sacrificiu comercial, dar pe termen lung va produce cititori și telespectatori avizați, cărora le va fi mai ușor să descifreze hățișul informațiilor și să ia decizii în cunoștință de cauză. Iar toate acestea cred că trebuie să se întâmple cât mai curând, fie că vorbim de tineri de vârsta liceului sau chiar a școlii generale – de aici demersul nostru”.

Programul se va desfășura anul acesta în liceele partenere Asociației Școala de Valori. Programul are 2 până la 6 ateliere per liceu, centrate pe educație experiențială și sunt prezentate elevilor într-o manieră atractivă, practică și inspirațională.

Programul nu implică vreun cost din partea participanților. Elevii vor avea ocazia să intre în contact cu cele mai actuale noțiuni referitoare la media literacy, redactând revista/ziarul liceului prin intermediul cunoștințelor dobândite infuzat pe parcursul atelierelor de la cei 2 traineri.

Silvia Bogdan, Managing Partner @ WizeGen: „Noile tehnologii (animaţiile digitale, jocurile tot mai intuitive, realitatea augmentată, inteligența artificială, proiectoarele holografice etc) au creat noi limbaje de comunicare şi un univers aparte. Platformele new media fac posibilă comunicarea în online, construiesc reputaţie şi identitatevirtuală, și tot mai multă transparenţă și vizibilitate în viaţa noastră. Acum, adevărul poate fi alterat cu ușurință. Cu mic cu mare, este imperativ să învățăm cum să recunoaștem o știre reală, să aflăm ce este acela un advertorial sau ce este publicitatea. Consider că acest proiect este obligatoriu pentru educația fundamentală a oricărui român, indiferent de vârsta pe care o are”.

Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovatoare.

WizeGen este specializată în crearea de ecosisteme de învățare care fac posibilă colaborarea eficientă și inspirată între Baby Boomers, Generația X, Millenials și Generația Z.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii