
Sunt eligibili absolvenții de facultate cu profil economic, umanist sau tehnic, cu un nivel ridicat de cunoaștere a limbii engleze, limba germană fiind un plus, absolvenți care sunt dispuși să călătorească în țară. Tinerii care își doresc să participe la Campionatul de Management pot aplica online, pe cariere.lidl.ro, până pe 30 aprilie. Procesul de recrutare ulterior presupune o discuție telefonică, o evaluare online și un interviu individual cu reprezentanții Lidl. Selecția finală va fi anunțată în iulie.Programul se va desfășura din septembrie 2016 până în octombrie 2017.
Lidl lansează campania, „Meriți să fii surprins”
Tinerii selectați vor beneficia de formare în cadrul magazinelor, al centrelor logistice și al tuturor departamentelor Lidl, precum și de un pachet salarial atractiv. Pe parcursul întregului program, participanții vor avea parte de un mentor și de o persoană responsabilă pentru dezvoltarea lor și vor parcurge training-uri de formare și dezvoltare a competențelor cheie: leadership, comunicare, organizare și planificare.
„Căutăm tineri ambițioși, motivați și orientați către clienți, tineri cărora să le asigurăm cel mai bun start în carieră și a căror loialitate să o câștigăm asigurându-le cele mai bune beneficii de dezvoltare personală, profesională și financiare“, a declarat Frank Wagner, Președintele Consiliului de Conducere Lidl România.
58 de angajati ai Lidl au primit oferte de lucru in alte țări
În cadrul Campionatului de Management, tinerii se vor familiariza cu procesele specifice companiei Lidl, desfășurându-și activitatea în cadrul magazinelor pe o perioadă determinată și, ulterior, în cadrul sediilor regionale. Aici, participanții vor avea oportunitatea de a învăța despre fluxul de primire, pregătire și expediere a mărfii către magazinele Lidl. Ultima parte a programului se desfășoară la sediul central, unde tinerii beneficiază de formare și pregătire în cadrul fiecărui departament (Achiziții și Marketing, Financiar, Controlling, Juridic, Resurse Umane, Expansiune, Construcții și Imobiliare), astfel încât la final să aibă o imagine de ansamblu asupra companiei, precum și cunoștințele necesare asupra industriei de retail.
Campionatul de Management se încheie cu o evaluare. În urma acesteia, cei mai buni dintre participanți vor primi o ofertă de angajare permanentă la Lidl, adecvată abilităților și aptitudinilor lor.