FacebookTwitterLinkedIn
Leonardo Badea, vicepreședintele BNR, a declarat vineri în cadrul unei conferințe că dacă se accelerează vaccinarea, România ar putea beneficia de avantaje competitive în comerţul exterior.
Badea a subliniat că discursul său reprezintă opinii personale care nu implică şi nu angajează în niciun fel banca centrală.

În plus, vicepreședintele consideră că România a simţit al treilea val al pandemiei cu un delay de circa o lună faţă de alte ţări, ceea ce a permis cumva replierea economiei.

“Vaccinarea este singura strategie care va permite normalizarea şi deschiderea vieţii economice şi sociale. Capacitatea de refacere a economiei depinde de viteza cu care reuşim să ajungem la imunitate colectivă prin vaccinare. Şi asta este o chestiune care se ştie la nivel internaţional. Aşadar nu ar trebui să ne mulţumim cu acest ritm de vaccinare, care este la mică distanţă faţă de media UE, ci ar fi bine, în beneficiul economiei locale, să reuşim să ne plasăm printre primele ţări europene ca proporţie a populaţiei vaccinate şi să ţintim performanţe bune”, a spus Badea, citat de Agerpres.

El a dat exemplu situaţia din Statele Unite, Marea Britanie sau Israel, unde există premise pentru relansare economică rapidă, ca urmare a succesului campaniei de vaccinare.

“Chiar dacă nu realizăm acum, competiţia pentru a ajunge cât mai repede la o imunizare colectivă este foarte importantă pentru redeschiderea economiei şi avantajul ar fi că am putea avea o creştere economică mai rapidă şi mai sustenabilă, întrucât vom cheltui mai puţine resurse publice pentru a combate efectele negative ale pandemiei, în contextul în care bugetul public este şi aşa supus unei presiuni şi datoria publică este mare”, consideră vicepreşedintele BNR.

În plus, acesta este de părere că România ar trebui să ajungă cât mai repede la imunizare şi pentru a atrage mai mulți investitori străini.

“O deschidere economică rapidă ne-ar oferi avantaje competitive în comerţul exterior şi ne-ar consolida poziţia pe harta investitorilor străini de finanţarea cărora avem mare nevoie pentru modernizarea şi dezvoltarea economiei, pentru atenuarea actualelor vulnerabilităţi structurale”, susţine Badea.