FacebookTwitterLinkedIn

În studioul de design de la parterul clădirii One Herăstrău Park este mereu agitație. Cineva intră cu niște dosare, altcineva iese vorbind la telefon, în vreme ce pe ecranele laptopurilor poți trage cu ochiul (fără să vrei, evident) la proiectele aflate în lucru. Marius pregătește luminile, eu mă acomodez cu atmosfera.

Povestea Lemon Design a început acum 11 ani.

Cristina absolvise Facultatea de Electronică și Telecomunicații, iar Elena, Facultatea de Drept. Își doreau să dezvolte ceva împreună, când au aflat că un business de mobilier și decorațiuni – inedite pentru piața din România – urma să se vândă.

„A apărut Lemon, un business care ne-a plăcut foarte mult și care consta într-o serie de magazine cu obiecte de design foarte vesele și colorate. Era un business de retail care comercializa piese foarte frumoase care nu prea se găseau la vremea aceea în România.”

Au cochetat cu mai multe idei, însă cea care li s-a potrivit cel mai bine a fost Lemon. Așa că au riscat. A urmat șocul începutului. Intraseră într-un domeniu cu totul nou, despre care nu știau nimic.

„Păi, și ce-ați făcut?”, le-am întrebat amuzată.

„Ce-am făcut? Am venit zi-lumină – de la 9 dimineața până seara, la 22. Stăteam în magazine, la vânzare, să batem în casa de marcat. Am învățat produsele, am dat cu mătura când era nevoie. Apoi am început să învățăm să comandăm, am învățat designerii, ne-am educat viziunea, eram atente în magazin la ceea ce își doreau clienții, am început să vorbim cu ei. A fost o muncă foarte grea și ne-a luat aproape trei ani să fim pe picioarele noastre, adică să ne descurcăm în orice arie. Nu ai cum să înțelegi un business în totalitatea lui dacă nu treci prin toate etapele. Căram, despachetam, asamblam. Trebuia să dăm un exemplu și noi eram primele care veneau și ultimele care plecau. Încet-încet, am început să ne ocupăm și de măsurători în șantier și să îi consiliem pe cei care veneau în căutare de idei. De câte ori nu am auzit „Nu știu ce caut, dar ajutați-mă”! Cred că așa a început și „joaca” noastră cu designul interior. A urmat o trecere treptată către piesele de mobilier, iar atunci când un dezvoltator imobiliar a venit către noi pentru că eram diferite de ceea ce se găsea pe piață și ne-a rugat să amenajăm câteva apartamente care urmau să vândă tot proiectul, am știut că vom face asta.”

Cu multă muncă, Elena și Cristina au reușit să creeze amenajări funcționale și armonioase, în urma cărora proiectul imobiliar s-a vândut integral în doar trei luni. Așa au început să apară tot mai multe cereri din partea dezvoltatorilor noi, care își doreau să vândă folosind rețeta succesului folosită de Lemon Design.

„Rețeta” pe care au creat-o Elena și Cristina se bazează pe un concept puțin diferit de ceea ce există pe piața din România.

„Dacă în mod obișnuit, arhitecții și designerii sunt separați de partea de retail, noi le-am întrepătruns astfel încât să oferim pachetul complet: noi ne ocupăm de amenajare, montaj, mobilier și livrăm apartamentul la cheie. E destul de întâlnit în străinătate acest tip de concept integrat care presupune, de fapt, o componentă importantă de project management, începând de la circuitele electrice, finisaje de băi, pereți, bucătării și continuând până la tacâmuri și lenjerii. Pregătim totul de la schița tehnică, buget complet și timpul în care vom livra proiectul.”

Recunosc amândouă că cel mai mult le place partea creativă, atunci când creează conceptul unei amenajări. Un al doilea moment de împlinire este cel în care predau proiectul, iar clienții rămân „fără glas”.

Satisfacția este enormă în acel moment. De aceea le și recomandăm să nu vină în stadii intermediare. Și e minunat când absolut toți spun „casa mea este cea mai frumoasă”, deși cunosc toate produsele și au văzut simulările noastre. Acolo, în mijlocul casei lor, totul capătă alt sens.”

Elena și Cristina sunt prezențe discrete, dar fermecătoare. Se completează reciproc și când povestesc, și când lucrează, discută cu pasiune despre proiectele de design și îmi arată entuziasmate câteva fotografii din amenajările în curs. Până anul trecut, în octombrie, Lemon Design a însemnat doar Elena și Cristina, iar acum echipa numără șapte oameni.

Între timp, Elena a făcut cursuri la Milano și New York, iar Cristina a urmat cursurile unei școli londoneze. Recunosc însă amândouă că practica pe care o au în spate nu e comparabilă cu nicio școală.

„Am făcut toate greșelile care se pot face și am învățat din fiecare. Și, odată făcută o greșeală, nu am repetat-o (râd). Am făcut împreună sute de amenajări; numai anul trecut am terminat 60 de proiecte, doar noi două. În acest moment, de exemplu, lucrăm la cel de-al 15-lea penthouse din ultimii cinci ani. Am lucrat în paralel la multe proiecte, suntem perfect complementare. Ne înțelegem din priviri și lucrăm foarte rapid împreună. Doar așa reușim să gestionăm volumul mare de informații.”

Penthouse-urile sunt proiectele lor de suflet, datorită complexității și a spațiilor mari care trebuie să se închege. „Doar în București?”, le întreb.

„Logistic, e foarte greu să luăm proiecte și în afara Bucureștiului, deși avem câteva în portofoliu. Suntem foarte prezente în proiectele noastre, ceea ce înseamnă vizite zilnice pe șantier, pentru a ști tot ce se întâmplă la fața locului. Din păcate, avem foarte multe cereri în țară, însă nu avem capacitatea de a le accepta. Una e pe hârtie, alta e în realitate. E suficient să nu ai un perete drept și ideea ta trebuie să se modifice. Și, nu, nu există pereți drepți. Însă credem cu tărie că orice are o rezolvare.”

„Există o soluție pentru orice”, pare a fi crezul celor două surori, cel sub care și-au gândit întreaga strategie. Poate de aceea s-au avântat și în proiecte-pilot pentru amenajări de lobby-uri și de lifturi, proiecte despre care fetele vorbesc cu mult aplomb. Povestim despre modelele pe care le admiră, despre Marcel Wanders, Philippe Starck, Karim Rashid și ajungem treptat să discutăm despre elemente care definesc proiectele semnate de Lemon Design. „Nu avem un stil clar delimitat, linia de demarcație dispare, dar avem în fiecare amenajare un element inedit, fie el baroc, clasic sau eclectic.”

Punctele pe care se concentrează Elena și Cristina sunt designul pereților și arhitectura de lumini. Răsfoim câteva proiecte și observ că, așa cum spun și ele, culorile sunt folosite ca accent, iar baza este gândită, la rândul ei, fără vârstă și fără să se supună trendurilor trecătoare.

Dacă ar fi să sintetizăm, stilul lor s-ar caracteriza fie printr-un aer modern-contemporan cu accente, fie clasic cu linii stilizate modern. „În general, descurajăm trendurile care se perindă de la un an la altul. Noi am abordat întotdeauna materialele naturale deoarece sunt elemente evergreen: piatra naturală, lemnul, marmura, pielea își vor găsi întotdeauna locul într-o casă primitoare.”

Ce contează cel mai mult într-o amenajare?

„Să înțelegem ce vrea clientul și să oferim funcționalitate unei case. Nu e suficient să fie frumos. Le explicăm pe îndelete clienților că la finalul zilei trebuie să fie bucuroși cu decizia de a lucra cu noi și încântați de rezultatul final.”

Designul este o muncă delicată. Cine susține contrariul este invitat la dezbatere. Discuția cu Elena și Cristina ne aduce și în fața realității că totul este contextual, depinzând de personalitatea clientului sau de momentul din viață. În plus, designul interior implică și o bună parte de psihologie, în care trebuie să înțelegi ceea ce îi place clientului și dincolo de vorbele lui, iar Cristina și Elena înțeleg acest aspect, transformându-se în cei mai mari critici ai muncii lor. Ceea ce, cu siguranță, le conturează proiectele de care sunt atât de mândre.