
Magazinul din Onești se întinde pe o suprafață de 1200 mp și se află situat pe Str. Cireșoaiei, nr. 1 A, lângă LIDL, ieșirea spre Bacău.
Cu cel mai nou spaţiu comercial din Onești, reţeaua LEM’S ajunge la o suprafaţă totală de retail, la nivelul întregii ţări, de peste 66.000 de mp.
,,După ce în anii trecuți ne-am axat pe extinderea rețelei de magazine, anul acesta a devenit primordială extinderea gamelor de produse. Însă odată ce numărul de produse crește, în orașele în care avem magazine cu suprafețe sub 1000 mp, apare problema spațiului de expunere a produselor. Acesta este un motiv pentru care am decis să închidem magazinul din Onești care avea o suprafață de doar 200 mp și să deschidem altul pe o suprafață de peste 1000 metri patrați”, declară Adrian Rizea, directorul comercial al rețelei.
,,De fapt, este vorba despre o relocare a vechiului magazin. Investiția se justifică și prin faptul că cei 36.000 de locuitori ai oraşului aveau foarte puține opțiuni atunci când venea vorba despre o achiziție de mobilier”, declară Adrian Rizea, directorul comercial al rețelei, strategia de extindere”, mai spune Adrian Rizea.