Locul de obârșie al panemiei a fost (cum altfel?) China, și a înghițit rapid orașul Wuhan, înainte de a fi adusă pe tot globul de zborurile comerciale și către navele maritime, în cele din urmă ucidând peste 1 milion de oameni, din care peste 100.000 numai în Statele Unite, potrivit The Wall Street Journal.
Noul virus a declanșat starea de urgență în New York, a provocat atâtea decese la Berlin încât cadavrele au fost depozitate în tunelurile metroului, a copleșit spitalele londoneze, iar în unele zone ale Franței a lăsat jumătate din forța de muncă să zacă la pat. Pacienții grav bolnavi care sufereau de pneumonie acută au fost puși pe ventilatoare, adesea în zadar. Atenție, nu este anul 2020, ci sfârșitul anilor 1960, iar gripa din Hong Kong mătura lumea.
Acea pandemie a durat peste trei ani, dar este în mare măsură uitată astăzi, ceea ce reprezintă un test atât pentru rezistența noastră, cât și pentru modul în care societățile abordează o criză similară.
Cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Boris Johnson și președintele Emmanuel Macron din Franța au descris pandemia coronavirusului drept cea mai mare provocare a țărilor lor încă din al doilea război mondial. Macron a descris-o ca pe un război.
Dar oamenii de știință și medicii spun că gripa din Hong Kong este o comparație mai potrivită. Și pentru că s-a întâmplat în timpuri mai recente – spre deosebire de cea mai devastatoare și mai amintită pandemie, Gripa Spaniolă din 1918 – poate oferi lecții pentru ziua de azi, deși experții nu sunt în totalitate de acord care ar putea fi acestea.
Gripa din Hong Kong, cauzată de tulpina H3N2 a virusului, a venit în două valuri, al doilea fiind mult mai mortal decât primul. Un vaccin a fost dezvoltat relativ repede – cercetătorii au învățat multe de la celelalte două pandemii ale secolului XX, gripa spaniolă din 1918 și gripa asiatică din 1957, dar nu a fost disponibil pe scară largă înainte ca boala să fi atins cel de-al doilea vârf în majoritatea țărilor.
Epidemiologii avertizează acum că acest model ar putea fi repetat în cazul noului coronavirus, cu un al doilea vârf în această iarnă, când este puțin probabil ca lumea să aibă acces la un vaccin. Dar de această dată, însă, guvernele și societățile au răspuns mult diferit decât au făcut-o la sfârșitul anilor ’60.
În 1969, serviciile poștale și de tren britanice și producția industrială franceză au suferit perturbări mari din cauza absenteismului indus de gripă. În Germania de Vest, gunoierii au fost nevoiți să îngroape morții din cauza numărului redus de gropari.
În țările afectate, unele școli au trebuit să se închidă pe măsură ce profesorii s-au îmbolnăvit. În mai puțin de doi ani, peste 30.000 de oameni au murit în Franța și Marea Britanie și până la 60.000 în ambele părți ale Germaniei divizate, conform estimărilor recente.
Medicii spun că gripa din Hong Kong, denumită așa după ce a fost mai întâi identificată în colonia britanică de atunci, era mai puțin letală decât Covid-19, boala cauzată de noul coronavirus, dar se pare că s-a răspândit în același mod.
Cu toate acestea, guvernele și mass-media nu au solicitat restricții asupra vieții publice și activității economice. Boala a fost lăsată să avanseze până când un vaccin a devenit disponibil, la aproximativ patru luni după apariția virusului.
Acest lucru este în contrast cu abordările oficiale din zilele noastre, care s-au concentrat în mare măsură pe impunerea unui grad mare distanțare socială pentru a încetini răspândirea virusului și pentru a permite autorităților medicale să se concentreze pe izolarea persoanelor celor mai vulnerabile.
În anii 1968-70, publicațiile au acordat prea puțină atenție virusului, având în vedere că se luptau cu alte evenimente, cum ar fi aselenizarea, războiul din Vietnam revolta culturală, mișcările pentru drepturile civile, protestele studenților și revoluția sexuală.
Pierre Dellamonica, un medic francez care și-a început cariera medicală în 1969, tocmai când epidemia făcea furori, spune că pacienții morți se tot adunau în spitalul său din sudul Franței, dar medicii și publicul aveau o abordare fatalistă și acceptau această situație.
Ratele mortalității pentru pandemia din 1968 au fost semnificativ mai mici decât cele ale Covid-19, spune Susan Craddock, profesor la Institutul pentru Studii Globale al Universității din Minnesota. Și fără presiunea reprezentată de canalele de știri, de siteuri și social media, politicienii nu au fost forțați să acționeze, așa cum o fac în prezent, a spus Craddock.
Guvernul german a neglijat letalitatea gripei din Hong Kong, după ce a constatat că părea să ucidă doar bătrânii și tinerii, a spus Malte Thiessen, un istoric german specializat în pandemii. „Astăzi, progresul medical a sporit speranța de viață”, a spus Thiessen.
În anii ’60 -’70, cel de-Al Doilea Război Mondial era o amintire recentă. Speranța de viață era semnificativ mai mică decât astăzi, iar boli precum poliomielita, difteria, rujeola sau tuberculoza făceau parte din viața de zi cu zi. Mulți medici și epidemiologi văd abordarea de astăzi, cu accent pe salvarea vieții și protejarea celor mai vulnerabili, ca un progres. Dar unii spun că această abordare costă mult și cer o abordare mai calibrată.
Johann Giesecke, un epidemiolog cu experiență, care consiliază autoritățile din domeniul sănătății din Suedia, consideră că restricțiile din prezent sunt contraproductive, deoarece ratele mortalității vor crește din nou imediat ce vor fi ridicate restricțiile, forțând noi resticții.
Suedia a adoptat o abordare mai asemănătoare cu cea utilizată în timpul gripei Hong Kong. Autoritățile nu au decis închiderea magazinelor, restaurantelor sau a birourilor, lăsând virusul să se răspândească în rândul populației. Astăzi, Suedia are printre cele mai mari rate ale deceselor datorate Covid-19 ca procent din populație.
Prof. Yaneer Bar-Yam, care a prezis apariția unei pandemii după focarul din China, nu este de acord. Deoarece dezvoltarea unui vaccin va dura multe luni – dacă va reuși vreodată – reducerea numărului de decese nu este doar un imperativ umanitar, ci va preveni, de asemenea, o deteriorare economică mai mare, a spus el.
Pandemia din 1968 a ucis aproximativ 1 milion de oameni, potrivit centrului american pentru controlul și prevenirea bolilor. Pandemia din anii 60, spune Bar-Yam, ar fi trebuit să fie un avertisment pentru guvernele de astăzi pentru a fi mai bine pregătite și gata să acționeze mult mai rapid. În schimb, credința naivă în progresul tehnologic a lăsat această din amintiri.
The Black Death, ciuma bubonică care a distrus populațiile din Europa în perioada medievală, are un loc mai mare în cultura occidentală decât cea mai recentă pandemie mortală, a spus Laura Spinney, autoarea „Pale Rider”, o carte despre gripa spaniolă. Aceasta este o mare problemă, a spus ea, deoarece „dacă nu ne amintim trecutul, nu ne putem pregăti cum trebuie pentru viitor.”
