Călin Clej, Marketing Director PepsiCo Greater Balkans Beverages & South Eastern Europe Franchise
Forbes: Trei lecții pe care le-ați învățat în criza economică din România, în perioada 2008 – 2014?
Călin Clej: Din perspectiva transformării conjuncturii macro-economice care şi-a pus amprenta în formarea mea ca om de marketing, aş structura perioada 2008 – prezent în trei etape diferite, fiecare cu lecţia de viaţă primită şi învăţată „direct de la sursăˮ: negarea, acceptarea pasivă şi asumarea conştientă.
AFLĂ CUM A FOST REALIZAT TOPUL CELOR MAI PUTERNICI OAMENI DE MARKETING DIN ROMÂNIA
LECŢIA nr.1: „Acceptă schimbarea, nu încerca să o <<neutralizezi>>, trage aer în piept şi valorifică oportunitatea de a deveni primul agent al schimbării. Oportunităţile cele mai mari apar atunci când piaţa este instabilăˮ.
Voi începe cu prima etapă – „Negareaˮ – perioada 2008-2009 este definită de apariţia primului val „tsunamiˮ odată cu impactul crizei imobiliare, urmată la scurt timp de cea a creditării şi apoi a lipsei capitalului pentru investiţii – pentru zona de business a fost revenirea la realitate.
Consumatorul, investitorul, media şi retailerul acţionau după principiul hedonistic, aşteptând o schimbare bruscă şi favorabilă a situaţiei, dar fără a înţelege exact contribuţia necesară şi individuală pe care fiecare ar fi trebuit să o aducă pentru a provoca respectiva schimbare.
În mediul de afaceri privat, era o competitivitate acerbă. Sfârşitul anului 2009 aducea semne de îngrijorare în rândul românilor, atât a angajaţilor, cât şi a angajatorilor. Se discuta despre primele reduceri, anulări de bugete de investiţii, de comunicare şi de personal. Totul se optimiza şi concentra pe continuitatea afacerii primare. Începeam să comparăm zilnic performanţa locală cu cea a altor ţări din zonă şi să creionăm profilul consumatorului român ca diferit de cel balcanic, sau est-european.
Prima perioadă de recesiune forţată era tratată la nivel individual şi oarecum egocentrist în planurile de afaceri, majoritatea căutând o soluţie pe termen scurt şi foarte scurt. Ideea exit-ului ieftin era o alternativă, lipseau însă cumpărătorii strategici interesaţi. Societatea, la rândul ei, polariza vizibil, fără a identifica şi celebra nevoia unor valori naţionale în zona de business.
LECŢIA nr.2: „Ciclicitatea vieţii se aplică şi în economia de piaţă. Nimic nu se pierde, totul se transformă în experienţa acumulată. Înainte să-ţi pregăteşti lansarea către vârful piramidei, pregăteşte-ţi şi eventuala aterizare. Ajuns în vârf poţi avea o perspectivă, acolo nu rămâi mereu, însă drumul spre vârf îţi oferă viziunea succesuluiˮ.
A doua etapă, „Acceptarea pasivăˮ între 2010-2012, a fost mai degrabă o acceptare în situaţia înfrântului – consumul continua să scadă, preţurile creşteau, salariile şi pensiile se reduceau în sectorul public – însă, în cazul analizelor macroeconomice din UE, România începea să fie integrată distinct în analizele de piaţă regionale.
Pentru colegii din generaţia mea, deja începeau să apară reuşite individuale, majoritatea din zona IT şi servicii de consultanţă ca o alternativă la poziţiile din multinaţionale. Însă se restructurau şi consolidau sustenabil pentru acea vreme şi afacerile locale, conduse de antreprenori de vârstă medie.
Comparaţia cu reuşita în viaţă în afara ţării nu mai era atât de credibilă. Era un curent de deschidere către alternative personale de succes în business, era o nouă perioadă descrisă de celebra sintagmă «Am întâlnit şi români fericiţi».
La acel moment, România funcţiona la jumătate din capacitatea pe care o avea, alături de alte ţări din zona est europeană emergentă. Consumul scădea, îndatorarea însă creştea în ritm accelerat.
Această perioadă a fost acel „moment al adevăruluiˮ pentru mulţi jucători din piaţă care au redesenat cu curaj şi viziune planurile de redresare pentru multe companii care funcţionează astăzi la capacitate maximă.
LECŢIA nr.3: „Înţelege trecutul, ascultă prezentul, însă acţionează ca şi cum ar fi deja mâine. Nu acţiona aşteptându-i pe alţii, ci surprinde pe toată lumea acţionând pentru ziua de mâineˮ.
Apoi a început „perioada paşilor mărunţi către victorie” din 2013 care continuă şi astăzi. Pare că am acceptat-o ca pe o normalitate, încercând să găsim strategii de a menţine afacerile nu doar prin soluţii incidentale, ci mai ales pe termen mediu cel puţin, şi pe termen lung, câteodată.
Cred că acum se amplifică modelele de business bazate pe relevanţa locală, acum putem să filtrăm decizii mature ca decidenţi „încercaţi de viaţăˮ în mediul de afaceri.
În sfârşit, am acceptat ca naturală ciclicitatea performanţei economice şi planificăm în consecinţă.
Cred că mediul economic românesc a luat bacalaureatul, iar acum pregăteşte etapa „universitarăˮ – aceea a sustenabilităţii şi implicării sociale pe termen lung, a conştientizării valorii naţionale în business.
