Cautare




, Contributor

Sfatul specialistului |
|

Lecții de empatie și generozitate

Binele și generozitatea sunt valori importante pe care ni le dorim exemplificate cât mai des în comportamentele copiilor noștri. Ca orice valoare, ele țin de o dimensiune superioară a dezvoltării personalității noastre, respectiv caracterul. Este acea dimensiune condiționată în cea mai mare măsură de educație – fie că vorbim de contribuția familiei, școlii sau comunității. Am vorbit despre empatie, bunătate și generozitate cu Diana Stănculeanu, psihoterapeut şi coordonator de programe  la Organizaţia „Salvaţi Copiii“.  
 aboneaza-te
SC shutterstock_758812159

Cum explicăm copiilor ce înseamnă să fii bun? Ce înseamnă, de fapt, generozitate?

Dincolo de explicațiile pe care fiecare părinte le oferă copilului său, un impact mare îl vor avea comportamentele, deciziile și alegerile pe care copiii, pe măsură ce cresc, le vor vedea realizate de către adulții importanți din viața lor – părinți, alți membri ai familiei, educatori, cadre didactice; ulterior, semnificativ de importante devin și modelele comportamentale ale grupului de prieteni sau cele identificate de către copil în mass-media sau în online. De asemenea, dincolo de comportamentele în sine, foarte importantă pentru felul în care copiii vor prelua aceste valori în codul lor etic și în registrul lor comportamental este reacția comunității la acestea. Cu alte cuvinte, dacă o faptă bună este ignorată sau un comportament negativ rămâne nesancționat, acestea în sine sunt „lecții“ din care copiii pot învăța că a face bine nu este chiar atât de important și, de asemenea, a face rău, nu este chiar atât de grav.

Întorcându-ne puțin la fundamentele și premisele învățării comportamentelor de generozitate, regăsim acolo empatia – acea abilitate care ne permite să fim atenți la cei din jurul nostru,  să rezonăm cu starea lor emoțională, să le intuim nevoile; pe scurt, empatia este calea pe care ființa umană o urmează către compasiune și bunătate. Empatia însă nu este o abilitate cu care ne naștem, de aceea este nerealist să așteptăm din partea copiilor mici comportamente spontane de generozitate. Ei vor avea nevoie de exemplele noastre personale, de verbalizări din care să înțeleagă cât de bine ne simțim atunci când oferim ceva și aducem bucurie celor din jur, dar și de aprecierea noastră autentică atunci când vom observa rudimente de generozitate (de exemplu faptul că împart jucării sau biscuiți cu alți copii) în comportamentele lor. Dezvoltarea empatiei este însoțită în perioada preșcolarității (3-6 ani) de consolidarea abilității copiilor de a împărți diferite obiecte/experiențe/persoane cu cei din jur; este o abilitate socială importantă care stimulează copiii să se plaseze în locul semenilor lor, pentru a le intui/citi nevoile, emoțiile și, consecutiv, pentru a face diferite comportamente menite să le aducă o stare de bine.

Care este valoarea lui „a dărui“? De ce e important să fim darnici?

Sunt numeroase studii care au pus în evidență impactul comportamentelor de generozitate asupra sănătății noastre mentale și fizice; cei mai mulți dintre noi ne simțim bine atunci când dăruim; în acele momente creierul secretă neurotransmițători direct implicați în experimentarea emoțiilor de bucurie, mulțumire, satisfacție, recunoștință; este diminuat nivelul de cortizol (hormonul stresului), cu impact direct asupra sistemului nostru imunitar; scade nivelul de intensitate al simptomelor depresive și se reduce riscul izolării sociale, mai ales atunci când generozitatea ia forma voluntariatului sau contribuției la viața comunității. Deci iată cum, alegând să trăim sub semnul generozității, aducem în viața noastră sănătate și longevitate. Nu este de neglijat contribuția comportamentelor de generozitate la consolidarea sensului profund al vieții; sunt persoane care încep prin a dărui cadouri, bani, haine, mâncare și evoluează către a dărui timp, atenție, afecțiune, intuind direct felul în care „a dărui“ se întoarce înzecit asupra calității vieții lor, asupra compasiunii și blândeții cu sine, asupra recunoștinței în fața darului vieții, asupra iertării de sine și față de celălalt.

Ne naștem generoși sau învățăm să fim generoși?

Învățăm să fim generoși; însă ne naștem programați să aparținem, să ne simțim împliniți doar în relații, iar pentru a aduce armonie, echilibru, siguranță, intimitate în relațiile care devin atât de importante pentru noi, învățăm exercițiul generozității. Este un fel de măsură de siguranță pentru relațiile noastre sociale. Ne folosim de această „măsură de siguranță“ încă de la grădiniță, când, alături de replicile „Bună! Pe mine mă cheamă Ionuț! Vrei să fim prieteni?“, adăugăm și oferta „Îți dau jocul meu de lego. Tu îmi dai mașinuța verde?“. Ne ia ceva timp până învățăm să dăruim fără să așteptăm ceva în schimb; aceasta se întâmplă de obicei în momentul în care conștientizăm cum a dărui fără miză este una dintre cele mai calde și minunate experiențe pe care ființa umană are privilegiul să o trăiască.

Cum trecem de la etapa de maxim egoism, marcată de „e al meu!“/„e a mea!“, la generozitate și bucuria de a împărți?

Există o etapă în dezvoltarea copiilor mici, în preajma vârstei de 2-3 ani, în care, cei mai mulți copii sunt etichetați, aș spune eu nedrept, ca fiind egoiști. Puțini părinți știu că această etapă de vârstă are ca obiectiv major de dezvoltare descoperirea identității de sine (proces ce va avea un nou punct culminant în perioada adolescenței), primul semn fiind acela că cei mai mulți copii încep să se refere la propria persoană folosind pronumele personal la persoana I singular – EU. „Al meu“ și „pentru mine“ sunt celelalte cuvinte care devin în egală măsură importante. Ceea ce nouă ne pare a fi egoism, este de fapt momentul în care copilul descoperă, înțelege, integrează că ființa sa este separată de a părinților săi, că are propriile nevoi, motive, direcții în viață. Este important să onorăm această achiziție (pe care nu toți copiii o fac) și să îi îngăduim manifestările comportamentale asociate, căci abia după ce copilul face cunoștință și pace cu sine, delimitându-și teritoriul față de restul lumii (asta însemnând „camera mea“, „hainele mele“, „jucăriile mele“, „mama mea“ – nu este o glumă, am văzut frați de 2 și respectiv 3 ani revendicându-și cu tărie dreptul exclusiv de proprietate asupra părintelui), va putea să lase în urmă această etapă, pregătit pentru următoarea achiziție fundamentală a vârstei preșcolare – socializarea și integrarea în comunitate. Acestea îi vor permite primii pași către exercițiul generozității, întâi sub forma timidă a „schimbului“ de jucării care mă ajută la 3, 4, 5 ani să îmi fac prieteni, ulterior, sub forma comportamentelor de generozitate ce mă vor ajuta să îmi onorez prietenii și prieteniile, pentru ca, dincolo de anii adolescenței, să practicăm forma pură a generozității – contribuția la calitatea comunității largi în care trăim, uneori sub protecția modestă a anonimatului, dar împliniți de bucuria conștientizării faptului că facem parte dintr-o ecuație umană vastă pe care o putem îmbunătăți prin mica noastră contribuție. Cu regret consider că, societatea românească, în ansamblul ei, mai are mult de învățat până a ajunge la acest nivel de exercițiu al generozității fără miză, fără a aștepta nimic la schimb, ceea ce spune multe despre nivelul de siguranță emoțională, comunitară, socială, pe care îl resimțim ca și popor.

 Diana Stănculeanu, psihoterapeut şi coordonator de programe  la Organizaţia „Salvaţi Copiii“

Care sunt cele mai potrivite căi prin care îi putem învăța pe copii să fie darnici?

Exemplul personal este extrem de important, concomitent cu verbalizarea bucuriei de a dărui; copiii noștri au nevoie să ne vadă și să ne audă în actul generozității, să ne observe dăruind și apoi spunând: „am fost bucuros/m-am simțit recunoscător să pot face asta; mă simt bine văzând cum gestul meu aduce bucurie și mulțumire în viața altcuiva“. Este recomandat să facem aceste comportamente în fața lor constant, încă din copilăria mică, fără să îi forțăm/ presăm să ne urmeze exemplul, fără să ignorăm nevoile unei vârste (cea de 2-3 ani) care este despre „sine“ nu despre „celălalt“, ținând cont că în anumite perioade copiii vor împărți mai greu,  de exemplu când în familie apare un nou bebeluș, și respectând faptul că, pentru a ajunge să dăruiască, un copil are nevoie întâi să primească – timp, atenție, afecțiune, siguranță, modele, structură. Preșcolarii vor fi sprijiniți în a împărți jucării și biscuiți, școlarii mici vor face spontan schimb cu prietenii lor și vor învăța treptat să ofere cadouri, sub ghidajul părinților; adolescenții sunt deja pregătiți să fie generoși cu timpul lor – voluntariatul este un excelent exercițiu de responsabilizare personală și socială. În fiecare etapă de vârstă, noi, adulții importanți din viața lor, trebuie să oferim modelul/exemplul, dar și aprecierea atunci când vom observa străduința copiilor de a ne copia și ulterior de a face spontan acte de generozitate. Să nu uităm însă, copiii împart și dăruiesc cu greutate atunci când „cupa“ de afecțiune și siguranță, pe care doar părinții știu să o umple, este goală.

Cum îi putem ajuta pe copii să manifeste comportamente de grijă față de ceilalți?

Oferindu-le grijă și empatie atunci când le este greu. Implicându-i în îngrijirea unui membru al familiei sau al animăluțului de casă – evident, ținând cont de vârsta și de nivelul de dezvoltare fizică și emoțională ale fiecărui copil. Apreciind efortul lor de a fi atenți și protectivi cu cei din jur. Încurajându-i să se împrietenească și să ajute colegi care nu se descurcă foarte bine la școală, din punct de vedere academic, social sau emoțional. Valorizând vulnerabilitatea și puterea ei de a ne menține umani și autentici și manifestând mândrie și suport față de copii atunci când exprimă emoții grele de teamă, tristețe, îngrijorare, neliniște etc. Diminuând, pe cât posibil, cultura concurenței, oricum atât de prezentă în viața lor, o dată cu intrarea la școală.

Adesea părinții și, mai ales, bunicii, îi forțează pe copiii mici să-și împartă jucăriile în parc? Care e atitudinea potrivită și care sunt consecințele forțării?

Amenințarea cu pedeapsa, condiționarea și presiunea utilizate adesea de adulți pentru a „încuraja“ comportamentele de generozitate nu vor avea niciodată consecințele dorite. Nu poți fi generos când ți-e frică, când ești etichetat negativ și umilit, când simți că nevoile tale sunt complet ignorate. Toate acestea fac imposibilă bucuria și mulțumirea ce ar trebui să însoțească actul de a dărui. Este cu atât mai trist când aceste presiuni sunt manifestate la acele vârste mici când copilul se descoperă pe sine și când, psihologic, este programat să achiziționeze altceva, nu abilitatea de a împărți. Pașii sunt alții, iar primul este exemplul personal, însoțit de manifestarea de bucurie.

Când „a dărui“ devine prea mult? / E posibil să obținem și reversul medaliei? Există „prea darnic“?

„A fi generos“ nu înseamnă „sacrificiu de sine“. Este minunat să putem fi empatici cu nevoile și suferința celor din jur, dar asta nu include neglijarea propriei stări de bine. Dimpotrivă, „a fi bine cu mine“, a avea respect și stimă de sine, este premisa și începutul sănătos pentru „a fi bine cu ceilalți“. A învăța că doar dăruind merit să primesc este o lecție păguboasă, toxică, ce favorizează adesea blocarea în relații de  subjugare, nesănătoase, lipsite de empatie, respect, grijă și siguranță emoțională.

Ce jocuri  recomanzi pentru a-i ajuta să-și însușească această valoare în mod natural?

Orice experiență de viață în care folosim întrebări de tipul „cum crezi că s-a simțit?“, „ce crezi că l-ar fi ajutat să se simtă mai bine?“, „cine crezi că ar fi putut face asta?“, „ce i-ai fi spus dacă ai fi fost prietenul/prietena lui/ei?“, îl ajută pe copil să își exerseze empatia. Orice poveste, joc simbolic, joc de rol care ne pune în situația de a fi atenți la ceilalți, îl ajută pe copil să învețe să coopereze, să împartă, să ceară și să ofere ajutorul, să se bucure când vede bucuria celorlalți. Empatia, împreună cu aceste abilități sociale sunt premisele pe care se va construi în timp, sub ghidajul nostru blând și discret, comportamentul de a dărui.

Copiii împart și dăruiesc cu greutate atunci când „cupa“ de afecțiune și siguranță, pe care doar părinții știu să o umple, este goală.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii